Bănci și Asigurări

Banca Transilvania, ING Bank şi Libra Bank sunt primele trei cele mai digitale bănci, potrivit FinnoScore

Banca Transilvania, ING Bank şi Libra Bank sunt primele trei cele mai digitale bănci, potrivit FinnoScore

Autor: Mircea Nica

19.05.2021, 00:00 3882

Cele mai performante bănci din România, în funcţie de gradul de digitalizare, sunt Banca Transilvania, ING Bank, Libra Bank, BCR şi Raiffeisen Bank, potrivit raportului FinnoScore.

„Pandemia a impulsionat digitalizarea sistemului bancar la nivel internaţional, dar în ţări ca România, care mai avea de lucrat la acest capitol în 2019, efectul a fost mult mai evident. Oamenii au devenit mult mai deschişi la tot ceea ce înseamnă interacţiunea virtuală cu banca, iar băncile şi-au îmbunătăţit şi eficientizat procesele şi au creat interfeţe mai prietenoase şi uşor de folosit. Nu doar numărul de clienţi care îşi fac conturi exclusiv online a crescut, dar şi aplicaţiile bancare mobile au devenit din ce în ce mai competitive“, a explicat Iulia Malioukis, reprezentant al companiei de consultanţă Horvath. 

În 2020, aproape toate băncile analizate au investit în dezvoltarea aplicaţiilor mobile şi pun la dispoziţia clienţilor servicii digitale mobile mult mai bune, a mai adăugat Iulia Malioukis. Băncile din România au investit peste 200 mil. euro în automatizarea proceselor, pe fondul pandemiei în 2020, ajungând ca 60% dintre bănci să permită deschiderea complet online a conturilor, comparativ cu 25% în 2019. ÑUna dintre principalele tendinţe pentru 2021, care se concretizează deja, este avântul neobăncilor, cum sunt Revolut, N26 sau PayPal.

Analiza FinnoScore arată că atuurile neobăncilor faţă de băncile tradiţionale constau într-un dialog constant şi bine adaptat publicului ţintă, concentrarea mai mare pe optimizarea prezenţei online, pe facilitarea proceselor de deschidere a conturilor online, pe crearea de aplicaţii intuitive şi uşor de utilizat, precum şi pe lucrul continuu la noi funcţii care le sunt comunicate cu succes clienţilor“, a mai transmis Iulia Malioukis.

Băncile prezente în analiza FinnoScore au fost analizate în funcţie de peste 300 de criterii, împărţite în 12 categorii, printre care: vânzările online, comunicarea multicanal, funcţionalitatea aplicaţiei mobile şi a internet banking-ului, vizibilitatea strategiilor de inovare digitale, prezentaţa în social media. Astfel, cea mai bine cotată bancă românească este Banca Transilvania, care ocupă poziţia a şasea în clasament, atuurile din punct de vedere al digitalizării fiind online onboarding-ul, programele de loialitate şi gradul de vizibilitate a trategiei de inovaţie în faţa clienţilor. 

 
AFACERI DE LA ZERO