• Leu / EUR4.6590
  • Leu / GBP5.3404
  • Leu / USD4.1340
Bănci și Asigurări

Banca Transilvania şi-a găsit director general: funcţia ar putea fi ocupată de actualul preşedinte al Credit Europe Bank România, Omer Tetik

Banca Transilvania şi-a găsit director general: funcţia ar putea fi ocupată de actualul preşedinte al Credit Europe Bank România, Omer Tetik

Autor: Ovidiu Tempea

1 mai 2013 3813

Tetik şi-a anunţat acţionarii că va înceta colaborarea cu banca începând de la mijlocul lunii mai.

Omer Tetik face parte din conducerea executivă a Credit Europe Bank din 2000, unde a debutat ca şef al Diviziei Trezorerie şi Instituţii Financiare, iar mai apoi a coordonat mai multe departamente inclusiv cele de retail banking, reţea şi carduri.

În vârstă de 40 de ani, Tetik a absolvit în 1996 Orta Doğu Teknik Üniversitesi, Facultatea de Economie, specializarea econometrie.

 

În ianuarie 2012, Robert Rekkers a demisionat din funcţia de director general al Băncii Transilvania şi din cea de membru în Consiliul de Administraţie, după ce a condus banca timp de nouă ani. Rekkers a plecat la grupul Agricover, unde conduce acum Agricover Credit IFN.

La finele anului trecut, Horia Ciorcilă, preşedintele CA şi acţionar al Băncii Transilvania, a primit mandatul administratorilor pentru coordonarea activităţii băncii şi a Comitetului Executiv de Management. Până la acel moment, mandatul de administrator interimar pentru coordonarea activităţii băncii şi a Comitetului Executiv de Management a fost asigurat de Peter Franklin.

Atât preşedintele Horia Ciorcilă, cât şi Omer Tetik nu au putut fi contactaţi de MEDIAFAX.

 

Tot atunci, administratorii au desemnat-o pe Luminiţa Runcan pentru poziţia de director general adjunct şi pe Teo Bîrle în calitatea de directorul Direcţiei Trezorerie.

Ulteriori, administratorii au numit încă trei directori generali adjuncţi, respectiv Gabriela Nistor, Leontin Toderici şi Andrei Dudoiu, care deţineau funcţii de conducere în cadrul băncii.

BERD este cel mai mare acţionar al băncii, controlând 14,6% din titluri, şi este urmată de Bank of Cyprus, cu 9,9%. Printre acţionarii semnificativi se regăsesc SIF Moldova, preşedintele Consiliului de Administraţie al băncii, Horia Ciorcilă, şi International Finance Corporation, divizie a Grupului Băncii Mondiale.

Banca Transilvania (TLV) a înregistrat în primul trimestru un profit net de 84,4 milioane lei (19,2 milioane euro), în scădere cu 8% faţă de perioada similară a anului trecut, iar activele totale au crescut cu 2% faţă de finalul anului trecut, la 30,17 miliarde lei.

Creditele şi avansurile acordate clienţilor totalizau 17,65 miliarde lei la finalul lunii martie, aproape de nivelul consemnat în decembrie 2012. Aproape două treimi din credite sunt acordate companiilor, iar restul sunt împrumuturi către populaţie.

Banca din Cluj este printre puţinele instituţii de credit care au obţinut profit în toţi anii de criză, după un rezultat record de aproape 400 de milioane de lei în 2008, când câştigul a fost susţinut şi de vânzarea participaţiei de la compania de asigurări Asiban. În 2009, câştigul băncii a scăzut puternic, la 62 milioane lei, după care a revenit pe un trend ascendent, cu 135 milioane lei în 2010 şi 185 milioane lei ân 2011.

Banca Transilvania estimează că va obţine în acest an un profit brut de 388 de milioane lei, în urcare cu 14,5% faţă de rezultatul raporta în 2012, de 340 milioane lei, şi o creştere a bilanţului cu 8% până la 31,8 miliarde lei.

Credit Europe Bank este deţinută în proporţie de 94,05% de Credit Europe Bank NV, din Olanda, controlată de grupul Fiba, din Turcia.

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6590
Diferență: -0,0193
Ieri: 4.6599
Azi: 4.1340
Diferență: -0,3111
Ieri: 4.1469
Azi: 5.3404
Diferență: -0,1402
Ieri: 5.3479
Azi: 4.0924
Diferență: -0,2121
Ieri: 4.1011