Bănci și Asigurări

Banca Transilvania va acorda credite de 700 mil.lei prin programul Noua Casă; în primele 8 luni din 2020 peste 5.300 de persoane şi-au luat locuinţă prin Prima Casă

Banca Transilvania va acorda credite de 700 mil.lei prin programul Noua Casă; în primele 8 luni din 2020 peste 5.300 de persoane şi-au luat locuinţă prin Prima Casă

Autor: Roxana Rosu

17.09.2020, 13:17 258

Banca Transilvania a început să acorde credite prin programul Noua Casă, suma totală vizată fiind de 700 milioane lei, după ce în 8 luni ale acestui an peste 5.300 de persoane şi-au luat locuinţă cu ajutorul programului anterior, Prima Casă.

Principala noutate a noului program este posibilitatea achiziţionării unei locuinţe de o valoare mai mare şi creşterea sumei care poate fi împrumutată la 119.000 de euro. Avansul minim necesar este  între 5 şi 15%, diferenţiat în funcţie de tipul locuinţei.

Prin Noua Casă pot fi achiziţionate locuinţe vechi şi noi dacă valoarea de achiziţie nu depăşeste 70.000 de euro (echivalent în lei). Valoarea maximă a finanţării trebuie să fie de 66.500 euro (echivalent în lei), iar avansul minim necesar este 5%.

De asemenea, pot fi achiziţionate locuinţe noi dacă valoarea de achiziţie este egală sau mai mare de 70.001 euro (echivalent în lei): valoarea maximă de finanţare pentru aceste imobile trebuie să fie de 119.000 de euro (echivalent lei), iar avansul minim necesar este 15%.

Simulare credit:

  • Credit Noua Casă de 200.000 de lei, pe 360 de luni, cu dobândă 4,41% (IRCC+2%)
  • DAE: 4,71%; Rata: 1.002,70 lei
  • Valoarea totală care trebuie plătită, care include comisionul de gestiune datorat FNGCIMM, este 368.489,98 de lei.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a semnat acorduri cu 15 bănci pentru a da credite prin programul Noua Casă. Guvernul a propus ca plafonul de creditare să se dubleze până la 140.000 de euro. În această variantă va creşte şi avansul minim solicitat, de la 5% la 15%. Dacă se optează pentru o locuinţă de 70.000 de euro, avansul va rămâne 5%.

AFACERI DE LA ZERO