Bănci și Asigurări

Bancherii devin mai toleranţi cu restanţierii

În lupta pentru achiziţia de clienţi, bancherii devin mai toleranţi cu restanţierii

Autor: Ciprian Botea

06.05.2011, 19:24 1263

Din lipsă declienţi noi cărora să le vândă credite, bancherii încep săprivească cu mai multă atenţie şi spre cei care au avut probleme întrecut la rambursare, astfel că statutul de "restanţier" nu maiînseamnă automat şanse zero pentru obţinerea unui creditnou.

"Urmărim fără îndoială comportamentulde plată al clientului şi decizia de acordare a creditului esteluată în funcţie de acest indicator. Numărul de zile de întârziere,frecvenţa acestora, precum şi caracterul poate accidental alacestor întârzieri sunt indicatori care concură la luarea uneidecizii", a precizat Adrian Jantea, director de promovare şidistribuţie în cadrul BRD.El nu a precizat însă care sunt pragurile avute învedere.

Perioada de întârziere şi suma restantăacceptate variază de la o bancă la alta, dar în general numaiclienţii care au avut restanţe de nu mai câţiva zeci de lei auşanse să obţină un împrumut nou, potrivit datelor furnizate debănci la solicitarea ZF. Mai multe bănci au preferat să nu răspundăsolicitării.

BCR, cea mai mare bancă locală dupăactivele deţinute, admite că ia în vizor şi clienţii care au avutîntârzieri la plată. Reprezentanţii băncii spun că solicitarea decredit poate fi acceptată dacă potenţialul client nu a înregistratpe parcursul ultimului an restanţe mai mari de 100 de lei, iarîntârzierea faţă de scadenţă nu a depăşit 60 de zile.

De cele mai multe ori însă bancheriiîncearcă să treacă sub tăcere condiţiile în care clienţii care auavut probleme cu rambursarea creditelor în trecut se pot împrumutadin nou, riscul fiind ca aceştia să privească cu mai multă degajareplata ratelor.

Grecii de la Bancpost sunt mai stricţi înceea ce priveşte analiza comportamentului de plată alsolicitanţilor de credite şi acceptă numai cererile celor care nuau avut întârzieri mai mari de 30 de zile, iar sumele neachitate latimp nu au depăşit 50 de lei. O altă condiţie este ca acesteîntârzieri să nu aibă un caracter repetitiv, au mai spusreprezentanţii Bancpost.

"În funcţie de profilul de risc alclientului, plafoanele privind sumele restante şi perioada deîntârziere pot varia chiar şi în cadrul aceleiaşi bănci", spuneAnca Bidian, CEO al brokerului de credite Kiwi Finance.

Banca de stat CEC Bank nu a precizatlimitele privind restanţele vechi ale clienţilor, condiţia impusăsolicitanţilor de credite fiind aceea de a nu înregistra obligaţiineachitate faţă de bancă sau faţă de alte instituţii de credit înmomentul depunerii cererii de credit.

Turcii de la Garanti spun că pe lângăcriteriile eliminatorii în funcţie de numărul de zile de întârziereşi suma restantă aplicate cererilor de credite, banca ia în calculşi tipul produsului de credit la care s-au înregistrat întârzierila plată.

Reprezentanţii Garanti nu au oferit însădetalii despre plafoanele privind sumele neachitate şi serviciuldatoriei.

Totodată, bancherii încearcă să facă odiferenţiere mai clară între clienţii de bună-credinţă care auîntârziat accidental cu plata unei rate şi cei care au renunţat dinproprie iniţiativă la plata ratelor.

Relaxarea condiţiilor de creditare vine încondiţiile în care numărul de restanţieri a crescut puternic înultimii doi ani, ajungând la aproape 730.000 de persoane lasfârşitul lui februarie comparativ cu 400.000 de restanţieri înseptembrie 2008, înainte ca criza financiară globală să-şi facăresimţite efectele la nivel global.

Clienţii individuali aveau restanţe de 5,9miliarde de lei (1,4 miliarde de euro) în luna februarie, încreştere cu 73% faţă de aceeaşi perioadă din 2010.

Totodată, pentru a-şi mări baza de clienţieligibili, bancherii au scăzut la trei luni perioada minimă în caresolicitantul trebuie să fie angajat la actualul loc de muncă, faţăde şase luni sau chiar un an în trecut. Majoritatea băncilor spuncă nu aplică restricţii de creditare solicitanţilor angajaţi înanumite sectoare de activitate, afectate mai puternic de crizaeconomică.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO