Fiscalitate

Curtea Constituţională respinge cele trei proiecte iniţiate de Daniel Zamfir legate de sistemul bancar

Daniel Zamfir

Daniel Zamfir

Autor: Alex Ciutacu

13.03.2019, 17:44 3981

Curtea Constituţională a admis astăzi neconstituţionalitatea proiectelor de lege iniţiate de senatorul Daniel Zamfir şi adoptate de PSD/ALDE în Parlament.

Obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată de 83 de deputaţi din PNL şi USR.

Astfel, legile care prevedeau plafonarea dobânzilor la credite, eliminarea caracterului de titlu executoriu al contractelor de împrumut şi plafonarea sumelor ce pot fi cerute de recuperatorii de creanţe au fost respinse.

„Obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, obiecţie formulată de un număr de 83 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România”, se arată în decizia CCR din 13 martie 2019.

Proiectele senatorului ALDE, pe care el le-a numit „împotriva cămătăriei”, au fost adoptate de Camera Deputaţilor exact în data de 18 decembrie, odată cu apariţia în spaţiul public a celebrei OUG 114, care a adus taxa pe activele bancare.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar este neconstituţională în ansamblul său”, potrivit deciziei Curţii Constituţionale.

Daniel Zamfir nu este la prima înfrângere în faţa Curţii Constituţionale încât Legea privind darea în plată, iniţiată tot de el, a fost amendată de CCR, în timp ce iniţiativa sa cu privire la Legea pentru conversia creditelor în franci elveţieni la cursul stabilit la data acordării a fost anulată de CCR.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO