Totusi, analistii italieni sunt optimisti si considera cabancile - majoritatea controlate de grupuri internationale - isipastreaza capacitatea de a oferi credite si nu vor fi o franapentru reluarea cresterii economice in regiune. Pe de alta parte,italienii noteaza ca in cazul majoritatii economiilor analizate seobserva o iesire din criza «cu doua viteze»: in timp ce exporturileisi revin relativ rapid, cererea interna ramane foarte slaba.
"Vulnerabilitatile sectoarelor bancare din Europa Centrala si deEst au avut un rol important pe parcursul crizei. La un an dupasoc, toate au supravietuit, nu neatinse, dar functionale", spuneMarco Annunziata, economistul-sef al grupului UniCredit.
Cererea interna nu poate proveni insa decat din crestereasalariilor, din consumul economiilor sau din creditare. Daca inanii de boom veniturile urcau rapid iar bancile pompau credite, in2009 situatia s-a inversat. Salariile au inghetat, multi oamenisi-au pierdut locurile de munca, iar bancile au oprit robinetulcreditelor. Economistii au temeri mari privind revenirea consumuluianul acesta, in conditiile in care somajul este asteptat sa creascain continuare. Pe de alta parte, populatia este deja indatorata,ratele lunare la credite ajungand sa manance mai bine de o cincimedin venitul disponibil. In aceste conditii, putini sunt cei caremai au curajul acum sa ia un credit, iar dobanzile inca mari lacredite nu ajuta. Abia in ultima luna s-au vazut pe plan localprimele semne ale schimbarii atitudinii bancherilor, care incep sacaute clienti. Scaderea soldului creditelor acordate inseamnapentru banci diminuarea bazei de venituri, intr-un moment in careprofitabilitatea este oricum sub presiune.
Desi bancile din regiune, inclusiv cele din Romania, nu aveau inbilanturi active toxice - fiind concentrate pe activitatiletraditionale de vanzare de credite, care inca aduc castigurisubstantiale - criza le-a prins cu o serie de vulnerabilitati.Principalele probleme au fost determinate de dependenta ridicata definantarea externa, in conditiile in care creditele acordatedepaseau cu mult viteza de crestere a depozitelor. Pe plan local,creditele acordate clientelei depaseau cu aproape 25% depoziteleatrase de banci, potrivit datelor BNR. Acestea nu includeau sicreditele inregistrate direct in bilanturile altor entitati alegrupurilor din strainatate sau transferate dupa acordare. Raportuls-a corectat rapid pe perioaca crizei, coborand la 112% indecembrie 2009, in conditiile in care bancile au intrat intr-olupta puternica pentru atragerea de fonduri de la clienti, dar ausi continuat sa exporte parti din creditele din bilant.
O alta problema care a afectat bancile din regiune a fostponderea mare a creditelor in valuta. Ponderea mare a creditului invaluta pe plan local - care reprezinta in prezent aproape 60% dintotalul creditului privat - a fost unul dintre factorii care auinfluentat si deciziile BNR, care s-a opus in 2008 si 2009 uneideprecieri brutale a cursului, a explicat recent guvernatorul MugurIsarescu. Analistii UniCredit noteaza ca dintre cele 12 sistemebancare din regiune analizate, doar in tarile baltice, in Ucrainasi in Kazahstan s-au inregistrat pierderi. In rest, sistemelebancare au reusit sa obtina un profit inainte de impozitare, inciuda presiunii cu cheltuielile pentru provizioane.
Cel mai mare castig l-au acumulat bancile turce, cu circa 12miliarde de euro, insa niciun alt sistem nu a reusit sa sara depragul de 5 miliarde de euro. Pe plan local, BNR a calculat pentruanul trecut un castig net de 182 mil. euro la nivelul pieteibancare. Din cele 42 de banci, doar 22 au avut insa un rezultatpozitiv, in timp ce restul au lucrat pe pierdere.
"Creditele neperformante raman extrem de mari in Ucraina,Kazahstan si Rusia. In celelalte state, creditele neperformantes-au dublat sau chiar triplat in 2009, dar au ramas sub control, cuponderi intre 5% si 10%", mai spune Annunziata.
"Dintre cele sapte mari grupuri financiare care opereaza inregiunea Europei Centrale si de Est, care controleaza aproximativ otreime din active, doar unul a incheiat anul 2009 pe minus. Astfel,aceste grupuri, desi au facut provizioane de 25 de miliarde de euroanul trecut, sunt in pozitia de a reincepe activitatea de creditarein regiune. Sectoarele bancare nu ar trebui sa fie o frana pentrurevenirea economiilor din regiune in anii urmatori", concluzioneazaAnnunziata.
Totusi, anul trecut bancile au franat puternic creditarea. InRomania, creditul privat inregistra in ianuarie o scadere cu 0,3%fata de ianuarie 2009, in termeni nominali. Excluzand impactuldeprecierii cursului, care a umflat soldul creditelor in valuta inechivalent lei si al inflatiei, scaderea ar fi insa mai mare.Romania se afla astfel la mijlocul regiunii. In Ungaria, undestatul s-a implicat cu bani pentru sustinerea sistemului bancar,soldul creditelor a scazut cu 10%, iar in Ucraina cu circa 9%. Lapolul opus se situeaza Polonia, singura tara din Uniunea Europeanacare a evitat anul trecut recesiunea economica, iar soldulcreditelor a urcat cu peste 5%.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels