Bănci și Asigurări

Băncile ar putea termina în trei luni banii pentru credite „Prima casă”

Foto Ovidiu Micsik

Autor: Cristina Cuncea

18.06.2013, 20:18 1245

Volumul creditelor imobiliare acordate de la începutul acestui an prin programul „Prima Casă“ a ajuns la 490 mil. euro, numărul persoanelor împrumutate fiind de 13.000, potrivit datelor de la Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, instituţia care gestionează garanţiile acordate de stat prin acest program.

Suma rămasă pentru credite din plafonul aprobat anul acesta este de 300 mil. euro şi s-ar putea epuiza în trei luni, dacă se va menţine ritmul actual de contractare. Fondurile alocate programului ar putea să nu ajungă pentru întreg anul, având în vedere că în doar trei luni au fost cheltuite aproape 300 mil. euro.

Dacă este luat în calcul un ritm similar lunar de absorbţie a sumelor, până la sfârşitul anului ar fi necesare circa 600 mil. euro. De la lansarea programului statul a acordat 94.000 de garanţii pentru credite ipotecare de 3,5 mld. euro.

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 19.06.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO