• Leu / EUR4.8831
  • Leu / GBP5.7936
  • Leu / USD4.8176
Bănci și Asigurări

Băncile au acordat populaţiei şi companiilor credite noi de 194,5 mld. lei în cei doi ani de pandemie, 2020 şi 2021

Băncile au acordat populaţiei şi companiilor credite noi de 194,5 mld. lei în cei doi ani de pandemie, 2020 şi 2021

Autor: Claudia Medrega

07.04.2022, 12:45 112

Creditele noi acordate de băncile din România populaţiei şi companiilor în doi ani de pandemie, în perioada 2020 - 2021, au totalizat 194,5 mld. lei, potrivit informaţiilor centralizate de platforma Dreptul La Banking creată de Asociaţia Română a Băncilor (ARB).

În cei doi ani analizaţi, creditarea a fost impulsionată de segmentul companiilor, cu o pondere de peste 55% din împrumuturi.

În 2020, împrumuturile noi acordate de bănci s-au ridicat la 84 mld. lei, în primul an marcat grav de criza de sănătate COVID-19, inclusiv prin lockdown. Acestea se situează puţin peste nivelul creditelor noi accesate în anul 2019, când  volumul acestora a totalizat 83,24 mld. lei, deşi activitatea băncilor şi a debitorilor s-a desfăşurat în condiţiile restricţiilor impuse în contextul pandemic.

Ulterior, în 2021, al doilea an de pandemie, în care starea de alertă s-a menţinut, s-a înregistrat o creştere cu 31,5% a volumului total al creditelor noi acordate, până la 110,5 mld. lei, comparativ cu anul 2020, pe fondul acomodării populaţiei şi companiilor la contextul pandemic şi datorită intensificării activităţii faţă de anul precedent.

„Astfel, în contextul pandemic, băncile din România au acordat credite în mod susţinut, ca într-o perioadă normală şi pe baze sustenabile. În 2021, ponderea creditelor noi a reprezentat o treime (34%) din soldul creditului neguvernamental de la sfârşitul anului, care s-a cifrat la 324 miliarde lei, conform datelor Băncii Naţionale a României. Această pondere ridicată a împrumuturilor noi în soldul creditului neguvernamental se explică prin scadenţa scurtă a unor împrumuturi, de sub un an, în special pe zona companiilor”, a transmis ARB.

Creditele accesate de firme s-au ridicat la aproape 61 mld. lei, în 2021, ceea ce înseamnă o creştere de 25,4% faţă de anul precedent. Companiile au accesat în principal credite noi în lei, în proporţie de 66,4% în 2021, restul fiind credite contractate în euro şi dolari.

Anul trecut, populaţia a contractat împrumuturi în valoare de aproape 50 mld. lei, în creştere cu 40% faţă de anul precedent, ponderea din totalul împrumuturilor noi fiind de 45%. Repartiţia pe monede arată că populaţia a accesat aproape numai credite în lei, în proporţie de 99,32% în 2021, conducând la eliminarea riscului valutar.

“Industria bancară din România asigură, datorită specificului activităţii sale, un rol cheie în buna funcţionare a mecanismelor economice şi financiare, cu impact deopotrivă asupra evoluţiilor macroeconomice, a dinamicii mediului de afaceri şi a îmbunătăţirii gradului de prosperitate economică din România.”

 


 

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8831
Diferență: -0,1595
Ieri: 4.8909
Azi: 4.8176
Diferență: 1,53
Ieri: 4.7450
Azi: 5.7936
Diferență: 0,416
Ieri: 5.7696
Azi: 5.0705
Diferență: 0,6451
Ieri: 5.0380