♦ Marje de câştig pe retail de sub 3 pp au mai fost în 2008-2009, în criza economică precedentă ♦ În 11 luni din 2022 marjele au oscilat între 1,79 pp şi 5,24 pp.
Băncile au înregistrat în primele 11 luni din 2022 pe segmentul populaţiei marje de câştig - diferenţe dintre dobânda activă la creditele noi în lei şi dobânda pasivă la depozitele noi în lei mai scăzute decât în 2021 - cuprinse între 1,79 şi 5,24 puncte procentuale (pp).
Cel mai scăzut nivel al marjei, de 1,79 pp, a fost în septembrie 2022. Niveluri la fel de mici ale marjei de câştig a băncilor au mai fost înregistrate în 2008 şi 2009, când semnele crizei financiare anterioare începeau să fie resimţite pe piaţa locală.
Dobânda medie la depozitele noi ale populaţiei în lei a ajuns în luna noiembrie la 7,09%, cel mai ridicat nivel din ultimii 12 ani, în timp ce dobânda medie la creditele retail în lei a urcat la 9,79%, maximul ultimilor 9 ani.
Niveluri mai ridicate ale dobânzii medii la depozitele noi retail în lei au fost înregistrate la începutul anului 2011, în timp ce la credite dobânzile medii urcaseră prin 2013 şi în anii anteriori spre valori mai mari decât cele din prezent, de peste 10%.
Pe segmentul creditării, pe categorii de credite retail, se observă că dobânda medie la creditele de consum în lei a ajuns în noiembrie 2022 la peste 13,4%, după ce în primele cinci luni din 2022 şi la finele lui 2021 era sub 10%.
La creditele ipotecare în lei dobânda medie a urcat în noiembrie 2022 la 7,24%, după ce până la finalul primului semestru din 2022 era sub 5%, iar în decembrie 2021 coborâse la 4%.
În cazul depozitelor, analizând situaţia pe scadenţe, se observă că în timp ce dobânda medie la depozitele retail cu maturitatea mai mică sau egală cu 1 an era în noiembrie de 7,06%, în cazul depozitelor noi cu scadenţa între 1 an şi 2 ani, dobânda medie a fost de 7,76%, iar la depozitele peste 2 ani dobânda a fost de 7,7%.