Bănci și Asigurări

Băncile au descoperit agricultura, cel mai dinamic sector pentru creditarea bancară, cu o creştere de 15%

Băncile au descoperit agricultura, cel mai dinamic...

Autor: Mircea Nica

08.11.2019, 07:22 699
Agricultura a rămas cel mai dinamic sector, cu o viteză de creştere a creditării pentru afacerile din acest domeniu de 15,4% în septembrie 2019 comparativ cu primele nouă luni din 2018, în timp ce finanţările pentru industrie şi construcţii au cele mai mici ritmuri anuale de creştere, de 2-4%.

Ritmul de creştere a creditelor pentru afacerile agricole a fost de două ori mai rapid faţă de viteza creditării private totale, după cum reiese din datele publicate de BNR.

Însă, pe palierul volumelor de creditare, soldul finanţărilor pentru agricultură rămâne modest, de sub 19 mld. lei, mult sub creditele pentru industrie şi construcţii.

Poziţia secundă în ceea ce priveşte dinamica creditării private revine finanţărilor pentru sectorul serviciilor, cu un ritm de creştere de circa 7%. Volumul creditelor pe acest palier a depăşit pragul de 100 mld. lei, ajungând la aproape 104 mld. lei în septembrie.

Pe de altă parte, finanţările pentru construcţii au înregistrat o creştere de 4,2% faţă de nouă luni din 2018 până la 29,8 mld. lei.

Cea mai redusă dinamică a finanţărilor bancare, de doar 2,1%, s-a înregistrat în continuare la sectorul industrial, până la 72,5 mld. lei în septembrie 2019.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO