• Leu / EUR5.0921
  • Leu / GBP5.8746
  • Leu / USD4.3799
Bănci și Asigurări

Băncile au vândut 1.000 de ipotecare în lei în şapte luni

Băncile au vândut 1.000 de ipotecare în lei în şapte luni

Foto Shutterstock

Autor: Ciprian Botea

25.10.2012, 00:07 1459

Din februarie 2012, de când creditele ipotecare în lei au început să urce, bancherii au reuşit să găsească circa o mie de clienţi pe care i-au convins că merită să plătească o dobândă mai mare pentru un împrumut în moneda naţională decât să se expună la creşteri ale ratelor din cauza deprecierii leului faţă de euro.

Soldul creditelor imo­­biliare în lei a urcat astfel cu peste 200 de milioane de lei timp de şapte luni consecutive, în intervalul februarie-septembrie, şi a ajuns la un vârf de peste 1,7 miliarde de lei (echivalentul a 380 mil. euro) la sfârşitul lunii trecute, potrivit datelor BNR.

"Avem o dificultate reală de a vinde credite ipotecare în lei pentru că avem resurse în lei pe termen scurt. Măsurile de prudenţialitate de care trebuie să ţinem cont ne obligă să alocăm doar un anumit procent din aceste depozite pentru credite pe termen lung. Capacitatea de a acorda credite în euro este limitată, de asemenea, de reducerea finanţărilor externe. Este adevărat însă că ne confruntăm şi cu un nivel scăzut al cererii de credite", afirmă Mihai Bogza, preşedintele consiliului de administraţie al Bancpost.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Power Summit 2026
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.0921
Diferență: 0,0531
Ieri: 5.0894
Azi: 4.3799
Diferență: -0,0388
Ieri: 4.3816
Azi: 5.8746
Diferență: 0,0017
Ieri: 5.8745