Bănci și Asigurări

Băncile, fintech-urile, managerii de portofolii şi brokerii şi-au găsit un nou teren de joacă de 18.000 miliarde dolari: Averile celor mai săraci dintre bogaţi

Băncile, fintech-urile, managerii de portofolii şi...

Autor: Alex Ciutacu

23.06.2019, 18:02 1176

Oamenii cu averi cuprinse între 250.000 dolari şi 1 milion dolari reprezintă noul „teren de joacă” pentru companiile financiare din lume, în contextul în care marjele de profit în scădere le împing să caute noi buzunare, potrivit Bloomberg.

Circa 76 milioane de oameni cu active totale de 18.000 miliarde dolari se încadrează în această descriere astăzi, cu încă 4 milioane de oameni care intră în fiecare an în acest club, potrivit unui raport realizat de Boston Consulting Group.

Cursa înspre averile acelor oameni se intensifică în contextul în care băncile se luptă cu fintech-uri, manageri de portofolii şi brokeri online.

Managerii de portofolii precum UBS Group, Morgan Stanley şi Bank of America şi-au axat expansiunea pe clienţii cu averi de ordinul zecilor şi sutelor de milioane de dolari.

O mare parte dintre aceşti bani vin acum cu riscuri mai mari în contextul în care autorităţile din toată lumea iau măsuri din ce în ce mai dure împotriva spălării de bani, evaziunii fiscale şi a averilor ascunse în conturi offshore.

Noile tehnologii le permit creditorilor să ofere servicii către segmentul de oameni cu averi cuprinse între 250.000 dolari şi 1 milion de dolari, într-un mod mai eficient, apreciază Daniel Kessler, managing partner în cadrul Boston Consulting Elveţia.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO