Împrumuturile pentru companii în lei au devenit locomotiva creditării, soldul crescând în martie cu 14,4% faţă de aceeaşi lună de anul trecut, până la 81,9 mld. lei.
Comparativ, pe segmentul creditelor pentru populaţie în lei viteza de creştere este mai mică, de 9,3%, faţă de soldul din martie 2020, până la 121,8 mld. lei.
Creditele corporate în valută au revenit în teritoriul pozitiv şi au înregistrat în martie un avans anual de 1,1%, la 56,3 mld. lei. Împrumuturile în valută pentru persoane fizice au avut un declin de -9,8%, la aproape 30,5 mld. lei.
Începând din a doua parte a anului 2020, creditarea corporate s-a mai revigorat, după aplicarea programului IMM Invest. Companiile au luat în 2020 credite noi, în lei şi euro, de 45,6 mld. lei, cu 5,6% peste 2019, iar în decembrie 2020 a fost maximul lunar din ultimii 14 ani, de 4,7 mld. lei.
Creditul privat total, retail şi corporate, care dă oxigen economiei reale, a înregistrat o revigorare în martie, atingând o viteză de 6,6% faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut, după ce în primele două luni ale anului avansul anual a fost mai temperat, în jur de 5%.
În T1/2021 creditul privat a crescut, în medie, cu aproape 5,7% an/an.