Bănci și Asigurări

Băncile riscante ar trebui să cotizeze mai mult la Fondul de Garantare

Autor: Liviu Chiru

20.01.2011, 23:55 135

Băncile cu o poziţie financiară mai riscantă comparativ cu alţijucători ar trebui să vină cu contribuţii mai mari la Fondul deGarantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDB), consideră EugenDijmărescu, directorul general al instituţiei.

Comentariul lui Dijmărescu, fost viceguvernator al BNRresponsabil printre altele cu stabilitatea financiară, vine încontextul în care pe piaţa bancară a apărut un adevărat obicei alclienţilor de a face "shopping" de dobânzi, în căutarea celor maimari randamente pentru sumele depuse, indiferent de profilul derisc al băncii.

Toate băncile sunt incluse în schema de garantare, cu un plafonde 100.000 de euro, unificat din 2011 la nivel european. Prinexistenţa garanţiei de stat, clienţii nu mai sunt stimulaţi să ţinăcont şi de riscul băncii atunci când fac plasamente.

"Transparenţa este cea mai bună pavăză. Nu cred că dacă o bancăare un coeficient de risc mai mare decât o alta, contribuţia artrebui să fie proporţională. Dar ar trebui să fie mai mare. Ar dadeponentului încredere că depozitul său este asigurat. Personal, nuvăd într-o asemenea abordare un lucru rău", a spus Dijmărescu încadrul unei întâlniri informale cu jurnaliştii.

În prezent băncile plătesc o contribuţie anuală la FGDBstandard, de 0,3% din valoarea depozitelor asigurate, indiferent deprofilul de risc. Deşi nu are atribuţii în sfera supravegheriiprudenţiale a băncilor - care rămân concentrate la BNR - FGDBderulează o serie de teste pe baza datelor colectate, pentru adetermina gradul de risc al activităţilor băncilor incluse înschema de garantare.

Deşi nu aprobă situaţia curentă, în care mai multe băncicomerciale plătesc la depozite dobânzi şi de 8% pe an, în timp cepe piaţa monetară costul finanţărilor este între 2% şi 5% pe an,Dijmărescu nu este nici prea critic. "Nu suntem Elveţia". În plus,el vede şi avantajul de a obţine o remuneraţie mai bună pentruplasamentele făcute de FGDB din resursele proprii.

Prerogativele FGDB au fost extinse anul acesta în privinţaactivităţii sale ca administrator special în cazul băncilor care arîntâmpina probleme. Fondul va avea capacităţi extinse de a decidesoluţiile de urmat în cazul băncilor devenite insolvabile - fiepreluarea de către o instituţie sănătoasă, fie intrarea înfaliment, cu despăgubirea deponenţilor. Aceste cerinţe au fostparte a acordului de finanţare încheiat în 2009 cu FMI şi UE.

Fondul are în prezent disponbilităţi de 1,7 mld. lei (aproape400 mil. euro) cu care ar putea interveni pentru a despăgubideponenţii, în eventualitatea în care o bancă ar intra în faliment.Circa jumătate din resurse sunt plasate în titluri de stat.

Suma reprezintă 1,3% din valoarea depozitelor garantate de FGDB,faţă de un nivel considerat optim pe plan internaţional de 1,5%.Dijmărescu spune însă că din acest punct de vedere, schema degarantare din România are o poziţie mai bună decât cele din multestate europene.

"Nu avem motive să credem că resursele FGDB nu ar putea să facăfaţă. Şi nu sunt motive să credem că băncile din România ar aveaprobleme iminente."

În prezent, fondul garantează depozite de aproape 128 demiliarde de lei (30 mld. euro), din care 95 mld. lei reprezintădepunerile populaţiei, restul fiind ale firmelor mici. Actualelereglementări exclud din sfera de garantare companiile. La nivelulUniunii Europene se pregătesc însă noi reglementări, care arinclude şi depozitele companiilor în sfera celor garantate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO