Bănci și Asigurări

Bancile se grabesc sa deschida noi unitati

19.04.2005, 20:20 16

Bancile mari au trecut la extinderi agresive ale retelelor teritoriale, in incercarea de a atrage noi clienti, pentru a-si conserva cota de piata si profitabilitatea, in conditiile in care concurenta in teritoriu creste si prin dezvoltarea bancilor de talie mai mica. Banca Comerciala Romana si Raiffeisen Bank, doi dintre cei mai mari jucatori din sistem, au anuntat deschiderea in aceasta perioada a patru, respectiv trei noi unitati. BCR a deschis de la inceputul acestei luni patru agentii, in Bucuresti, Timisoara, Focsani si Drobeta Turnu Severin. Noile unitati sunt amenajate dupa noul concept de deschidere catre client, implementat de banca de la jumatatea anului trecut. Reteaua teritoriala a bancii a ajuns astfel la 317 unitati, fiind a doua ca dimensiuni, dupa cea a CEC. Raiffeisen deschide pe parcursul acestei saptamani trei agentii, in Bucuresti, Iasi si Targu-Mures. Reteaua bancii totalizeaza astfel 202 unitati. Banca detinea la sfarsitul anului trecut active de peste doua miliarde de euro, care o plaseaza pe locul trei in sistem. Pe anul trecut, Raiffeisen a obtinut un profit net de 28,1 milioane de euro. Bancile mari, la fel ca si cele mici, sunt preocupate de intarirea pozitiei pe piata Capitalei, care are un potential ridicat datorita concentrarii clientilor, dar si puterii financiare mai mari. Intensificarea concurentei a dus la cresterea nevoii de a fi cat mai aproape de clienti, majoritatea bancilor avand prevazute pentru acest an dezvoltari ale retelor teritoriale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO