Toată lumea este de acord că provizioanele constituite de bănci pentru riscul de credit sunt mai mari după standardele româneşti de contabilitate faţă de cele calculate după cerinţele specifice IFRS, iar trecerea la contabilitatea IFRS de la 1 ianuarie 2012 ar implica eliberări de provizioane, respectiv vânzări de valută.
La nivelul sistemului bancar nu există o evaluare certă a ecartului dintre stocul de provizioane în RAS şi cel în IFRS, însă estimările merg de la mai multe sute de milioane de euro până la 2 mld. euro. Aşadar, dacă băncile s-ar fi repezit în bloc să ajusteze provizioanele pentru a se alinia la IFRS, pe piaţa valutară ar fi ajuns dintr-o dată sume importante în valută, cu efect de apreciere "tehnică" a leului.
În luna decembrie BNR a realizat un sondaj în rândul băncilor, din care a tras concluzia că exista riscul ca printr-un efect de turmă instituţiile de credit să se repeadă să vândă valută pentru a-şi închide poziţiile valutare.
Un asemenea scenariu ar fi însemnat pe de-o parte apariţia unei presiuni pe resursele de finanţare, iar pe de alta o volatilitate sporită a cursului leu/euro.
Pentru a preveni astfel de evoluţii, BNR a încercat să clarifice opţiunile pe care le au băncile atât în scris, cât şi în cadrul unei întâlniri care a avut loc marţi între reprezentanţi ai trezoreriilor băncilor şi Cristian Popa, viceguvernator al BNR şi Nicolae Cinteză, şeful Supravegherii din BNR.
Chiar şi în urma acestor discuţii, ieri unele bănci continuau să descrie situaţia drept o "nebuloasă", să se plângă de absenţa unor instrucţiuni scrise mai clare din partea BNR şi să invoce scenarii bizare în care BNR ar urma să plafoneze sau să aprobe individual pentru fiecare bancă sume de valută care ar putea fi vândute lunar pentru închiderea poziţiilor valutare.
Analiştii consideră că ajustarea provizioanelor la cerinţele IFRS implică un impact potenţial semnificativ pe piaţa valutară, dar efectul major nu ar fi atât aprecierea leului, care s-a văzut într-o anumită măsură la sfârşitul lui decembrie, cât creşterea necesarului de finanţare, unele bănci fiind nevoite să se împrumute pentru a-şi putea închide poziţiile.
În urma discuţiilor de la BNR cu Popa şi Cinteză, ideea ar fi că din punct de vedere prudenţial băncile nu sunt obligate să recurgă dintr-o dată la conversii ale provizioanelor din RAS în IFRS riscând astfel să iasă din limitele de poziţii valutare. Ar rămâne ca băncile cu diferenţe mari între provizioanele constituite după cele două standarde să decidă dacă rămân cu poziţiile valutare deschise şi îşi asumă riscul valutar aferent sau, din contră, îşi asumă costul de finanţare necesar pentru putea vinde valută şi a-şi închide poziţiile.
Pe de altă parte, asumarea riscului valutar poate afecta profiturile băncilor, în funcţie de capacitatea acestora de a-l gestiona şi de eventualitatea unei aprecieri a leului care ar penaliza poziţiile lungi.
Cert este că BNR are în vedere un proces de ajustare a provizioanelor cât mai lent, care să nu genereze presiuni nici pe costul finanţării în valută, nici în sensul aprecierii leului.
De asemenea, BNR a introdus diverse ajustări prudenţiale care ar trebui să rezolve încadrarea băncilor în limitele de poziţii valutare prin modul de calcul indicat.
Nu în ultimul rând, banca centrală şi-a arătat disponibilitatea de a acorda în continuare lămuririle necesare băncilor care au neclarităţi.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
