Bănci și Asigurări

BCR, BRD şi Raiffeisen Bank au finalizat tranzacţia prin care devin acţionari cu cote egale în compania de transport procesare şi depozitare valori CIT One

BCR, BRD şi Raiffeisen Bank au finalizat tranzacţia prin care devin acţionari cu cote egale în compania de transport procesare şi depozitare valori CIT One

Autor: Claudia Medrega

01.10.2020, 13:18 713

BCR, BRD-SocGen şi Raiffeisen Bank Romania au finalizat tranzacţia tripartită prin care deţin o cotă egală de acţiuni de câte 33,(3)% în CIT One, una dintre cele mai importante companii de servicii integrate de transport, procesare şi depozitare valori de pe piaţa din România.

„Tranzacţia a fost autorizată de Consiliul Concurenţei, cele trei bănci angajându-se ferm în respectarea măsurilor care vor asigura conformarea cu regulile în materia dreptului concurenţei”, au transmis băncile.

Prin această tranzacţie, cele trei bănci susţin că urmăresc „optimizarea, dezvoltarea şi eficientizarea transportului şi procesării numerarului, consolidând segmentul dedicat de piaţă şi, totodată, urmează tendinţa, la nivel internaţional, de  colaborare între actorii din piaţa bancară în acest domeniu.”

Pe termen scurt şi mediu, cei trei parteneri au în vedere dezvoltarea accelerată a activităţii CIT One.

BCR a fost asistată de casa de avocatură Filip & Company în toate etapele procesului tranzacţiei prin care instituţia bancară va deţine o cotă de 33,3% în CIT ONE , inclusiv în evaluările preliminare, în procesul de structurare, negociere si finalizare a tranzacţiei, precum şi în procesul de aprobare a operaţiunii de către Comisia Europeană şi Consiliul Concurenţei.

 
AFACERI DE LA ZERO