BCR şi Erste Group acordă o finanţare de 132 mil. euro pentru construcţia parcului eolian Urleasca, de 77 MW, dezvoltat în judeţul Brăila de grupul norvegian Scatec, din care contribuţia BCR se ridică la 76 mil. euro.
Odată cu obţinerea finanţării, proiectul intră în faza de construcţie, iar începerea operării comerciale este estimată pentru a doua jumătate a anului 2028.
Aproximativ 57% din producţia estimată a parcului este acoperită de un contract pentru diferenţă (CfD), în timp ce restul energiei produse urmează să fie vândut pe piaţa angro din România.
Finanţarea pentru Urleasca este a doua acordată de BCR proiectelor Scatec din România. Banca a finanţat anterior cu 42,5 mil. euro portofoliul fotovoltaic Dobrun şi Sadova, cu o capacitate totală de 190 MW, dezvoltat în judeţele Dolj şi Olt.
„Energia este un criteriu de competitivitate, iar investitorii se uită tot mai mult la disponibilitatea, costul şi predictibilitatea ei atunci când evaluează o piaţă. BCR este principalul partener bancar pentru proiectele de energie din România şi ne bucurăm să susţinem dezvoltarea Scatec prin parcul eolian Urleasca, o investiţie care contribuie direct la creşterea capacităţii de producţie şi la consolidarea securităţii energetice naţionale”, spune Manuela Trisnevschi, Head of Energy and Utilities, BCR.
Urleasca este primul proiect eolian pe uscat al Scatec în Europa şi completează portofoliul fotovoltaic de 190 MW pe care grupul îl are în construcţie în România. Scatec deţine integral proiectul, iar OX2 va gestiona construcţia până la punerea în funcţiune, în baza unui acord de construcţie şi transfer de active.
Ulterior, Scatec va asigura operarea, mentenanţa şi administrarea parcului.
"Este un moment important pentru dezvoltarea noastră în România. Având acum mai multe proiecte de energie regenerabilă în construcţie, ne extindem prezenţa pe o piaţă cu fundamente solide şi un potenţial semnificativ. Acest lucru ne oferă o bază solidă pentru a valorifica oportunităţile oferite de diferite tehnologii şi structuri de contractare a energiei", adaugă Alex Patrascu, Country Manager România, Scatec.
BCR a acordat în primul semestru din 2026 finanţări de 450 mil. euro pentru sectorul energetic, dintre care peste 362 mil. euro au mers către proiecte de energie regenerabilă. Din această sumă, 288 mil. euro au finanţat proiecte eoliene, 41 mil. euro capacităţi solare şi 33 mil. euro investiţii în baterii pentru stocarea energiei.