Bănci și Asigurări

BCR începe vânzarea de credite garantate de stat pentru IMM-uri

BCR începe vânzarea de credite garantate de stat pentru...

Autor: Razvan Voican

24.04.2014, 00:06 447
Banca de stat CEC Bank, care are un plafon de garantare de 260 de milioane de lei, a dat deja finanţări de 2 mil. lei şi are în analiză solicitări de 4 mil. lei.
 
Creditele pentru capital de lucru garantate de stat şi destinate IMM-urilor au intrat şi în oferta BCR, cea mai mare bancă de pe piaţă, la două săptămâni după ce Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a anunţat acordarea primelor garanţii pentru clienţi ai Băncii Italo-Romena şi ai Băncii Româneşti.
 
Guvernul aprobase încă din noiembrie 2013 schema de garantare de 2 mld. lei în cadrul căreia băncile pot acorda linii de credit de până la 5 milioane de lei/IMM, pe perioade de maximum 24 de luni, cu posibilitatea prelungirii cu 12 luni. Ga­ran­ţia emisă de fond este de 50% din valoarea fi­nan­ţării exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare. Costul garan­ţiei este de 1,99% pe an din valoarea garanţiei aprobate.
 
BCR a primit un plafon de garanţii de 263 de milioane de lei pe baza cărora va putea acor­da credite totale de 526 mil. lei. BRD, care a în­ce­put comercializarea aces­tui tip de credite în urmă cu o săptă­mână, a primit garanţii similare de 262,8 mil. lei. Banca de stat CEC Bank, care a primit un plafon de garantare de 260 mil. lei pe bază căruia va putea vinde credite de 520 mil. lei, a acordat deja finanţări de aproximativ 2 mil. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO