• Leu / EUR5.2380
  • Leu / GBP6.0600
  • Leu / USD4.5124
Bănci și Asigurări

BCR integrează în platforma digitală George o soluţie care le permite utilizatorilor să gestioneze plata facturilor la utilităţi direct din aplicaţie

BCR integrează în platforma digitală George o soluţie...

Autor: Cristina Bellu

22.10.2024, 14:54 307

Banca Comercială Română (BCR) lansează, împreună cu fintech-ul Pago, o nouă funcţionalitate în ecosistemul digital George, care le permite utilizatorilor să gestioneze plata facturilor de utilităţi.

Prin intermediul George Bills, clienţii persoane fizice pot să-şi achite facturile de utilităţi către peste 350 de furnizori din România şi au acces la informaţiile necesare pentru a gestiona şi plăti facturile de la diverşi furnizori de utilităţi.

Potrivit BCR, în prima săptămână de la lansare, peste 30.000 de utilizatori George şi-au activat opţiunea.

Te-ar putea interesa și:

„Cu peste 330 de funcţionalităţi şi o evoluţie constantă de şase ani în România, George, platforma noastră de digital banking, se reinventază permanent şi învaţă în fiecare zi de la utilizatorii săi. Parteneriatul strategic cu Pago continuă dezvoltarea şi integrarea în ecosistemul nostru a unor soluţii terţe existente în piaţă, care completează experienţa digitală oferită clienţilor George”, spune Petruţ Lixandru, Şef Departament Canale Digitale de Distribuţie.

Concret, aplicaţia permite scanarea facturilor folosind camera telefonului sau conectarea direct la furnizorii de utilităţi pentru preluarea automată a facturilor. De asemenea, permite plăţi individuale sau multiple printr-o singură apăsare, iar acestea pot fi manuale sau automate, la o dată presetată, cu o sumă limitată. Cu sistem de notificări pentru facturi noi sau scadente şi acces permanent la istoricul plăţilor, utilizatorii îşi pot gestiona toate facturile eficient şi fără efort.

“Integrarea serviciului de plăţi facturi Pago în aplicaţia George reprezintă un pas important în misiunea noastră de a simplifica viaţa financiară a românilor. (...) Împreună cu BCR, am construit o soluţie care economiseşte timp preţios pentru milioane de utilizatori George.”, adaugă Adrian Cighi, CEO & cofondator Pago.  

 

 

 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Cei mai mari jucători, 16 iunie, ora 09:00

Urmează Gala Business Magazin Tineri Manageri de Top
16 iunie, ora 18:00
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2380
Diferență: 0,0516
Ieri: 5.2353
Azi: 4.5124
Diferență: -0,1549
Ieri: 4.5194
Azi: 6.0600
Diferență: -0,0759
Ieri: 6.0646