Bănci și Asigurări

BCR, profit net de 424 mil. lei în T1/2021, la venituri operaţionale de 828 mil. lei, soldul creditelor a ajuns la 44 mld. lei, iar depozitele la 65 mld. lei. Sergiu Manea, CEO: Creşterea interesului companiilor pentru investiţii ne dă încredere că economia va trece cu bine de această pandemie

Sergiu Manea, CEO al BCR

Sergiu Manea, CEO al BCR

Autor: Roxana Rosu

04.05.2021, 00:05 255

Grupul Banca Comercială Română (BCR), controlat de Erste Group, a încheiat primul trimestru al anului cu un profit net de 424,6 mil. lei (87 mil. euro), în uşoară scădere, cu aproape 1%, faţă de perioada similară din 2020, când banca raporta un câştig de 428,3 mil. lei  (89,3 mil. euro).

Evoluţia din 2021 vine pe fondul eliberării de provizioane de risc de credit mai mici. În paralel, performanţa operativă a băncii s-a îmbunătăţit ca urmare a continuării creşterii puternice a creditării.

„Într-o perioadă de schimbare accelerată, cel mai important lucru rămâne modul cum interacţionăm cu publicul. Înţelegem necesitatea oamenilor de a lua decizii informate pentru a avea o viaţă mai bună şi acţionăm ca nişte consilieri pentru alegeri financiare inteligente, prin toate mijloacele posibile: online, video, social media şi în sucursale. Le mulţumesc colegilor pentru flexibilitatea şi creativitatea lor în acest demers. Clienţii caută accesibilitate, rapiditate şi convenienţă, şi le mulţumim că ne provoacă să fim mai buni şi mai eficienţi. Creăm procese intuitive prin laboratoare digitale agile şi prin dezvoltarea ecosistemului evolutiv George, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru companii. Creşterea interesului companiilor pentru investipii, care reprezintă jumătate din finanţările noi acordate în primul trimestru, ne dă încredere că această pandemie este un test al maturizării pe care economia îl va trece cu bine“, a declarat Sergiu Manea, CEO al Băncii Comerciale Române.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO