Bănci și Asigurări

BCR raportează profit net de 2,21 mld. lei la 9 luni/2024 în creştere cu 30,6% an/an. Veniturile din dobânzi s-au majorat cu 19,5%, până la 3,1 mld. lei, iar venitul operaţional a crescut cu 16,2%an/an, până la 4,46 mld. lei

Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română

Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română

Autor: Cristina Bellu

31.10.2024, 09:30 674

Banca Comercială Română (BCR), controlată de austriecii de la Erste Group, a înregistrat în primele nouă luni din 2024 un profit net de 2,21 miliarde de lei (446 milioane de euro), în creştere cu 30,6% faţă de perioada simiară din 2023, rezultat datorit unei performanţe operaţionale îmbunătăţite, susţinută de un volum mai mare de afaceri cu clienţii.

Rezultatul operaţional s-a îmbunătăţit cu 22,2% până la 2,84 mld. lei (571 milioane de euro), pe fondul unei creşteri puternice a veniturilor operaţionale şi o bună gestionare a cheltuielilor operaţionale.

În paralel, venitul net din dobânzi a crescut cu 19,5% până la 3,1 mld. lei (641 milioane de euro), determinat de un volum mai mare de business.

Venitul net din comisioane s-a îmbunătăţit cu 12,9% până la 817 milioane de lei (164 milioane de euro), determinat de un volum mai mare de tranzacţii.

Rezultatul net din tranzacţionare şi din instrumente financiare evaluate la valoare justă a crescut cu 2,9% până la 413 milioane de lei (83 milioane de euro) în primele 9 luni/2024.

Venitul operaţional a crescut cu 16,2% până la 4,46 mld.lei (897 milioane de euro), determinat de toate componentele principale de venit.

Cheltuielile administrative generale au înregistrat valoarea de 1,62 miliarde de lei (326 milioane de euro) în 1-9 2024, în creştere cu 7% an/an, determinat de alte cheltuieli administrative mai mari, în principal IT, consultanţă şi cheltuieli de marketing, în timp ce cheltuielile cu personalul au scăzut.

În baza acestor evoluţii, raportul cost-venituri s-a îmbunătăţit până la 36,3% în 1-9 2024, faţă de 39,4% în 1-9 2023.

În activitatea de creditare retail, BCR a acordat credite noi pentru persoane fizice şi microîntreprinderi de 12,4 miliarde de lei în primele 9 luni/2024. Stocul de credite ipotecare standard (Casa Mea) acordate în moneda locală a crescut cu 10,1% an pe an, în timp ce stocul de credite de consum negarantate (inclusiv carduri de credit şi descoperit de cont) a crescut cu 50,2% an pe an. De asemenea, stocul de credite acordate microîntreprinderilor a înregistrat o creştere de 27,9% an pe an.

În activitatea de creditare corporate, BCR a aprobat credite noi pentru companii în valoare de 10,5 miliarde de lei în primele nouă luni din 2024, dintre care aproximativ 29% sunt destinate investiţiilor.

Portofoliul de finanţări acordate clienţilor BCR Leasing a ajuns în T3 /2024 la o valoare de 4,54 miliarde de lei (913 milioane de euro), cu o creştere de 13% comparativ cu perioada similară a anului 2023. Subsidiara de leasing a BCR a continuat susţinerea mediului antreprenorial românesc şi a înregistrat cele mai solide creşteri în sectorul de construcţii, transporturi, servicii medicale şi comerţ. 

Creditele şi avansurile nete acordate clienţilor au crescut cu 9,3% până la 64.217 milioane de lei (12.907 milioane de euro) la data de 30 septembrie 2024 de la 58.743 milioane de lei (11.806 milioane de euro) la data de 31 decembrie 2023, susţinute în principal de creşterea puternică a creditării retail.

Depozitele de la clienţi au crescut cu 11,9% până la 87.790 milioane de lei (17.645 milioane de euro) la data de 30 septembrie 2024 de la 78.482 milioane de lei (15.773 milioane de euro) la data de 31 decembrie 2023, susţinute atât de creşterea depozitelor corporate, cât şi a celor retail.

Rata de solvabilitate a BCR (doar banca) în conformitate cu reglementările privind cerinţele de capital (CRR), s-a situat la nivelul de 23,5% în august 2024, semnificativ peste cerinţele Băncii Naţionale a României. De asemenea, Rata capitalului de Rang 1+2 de 23,0% (Grup BCR, după capitalizarea profitului) în decembrie 2023 reflectă  poziţii puternice de capital şi finanţare ale BCR.

“Rezultatele noastre sunt direct legate de experienţa pe care reuşim să o oferim şi de impactul pe care îl creăm în societate. Ne încurajează cei peste 1,5 milioane de români care au trecut prin programele BCR de educaţie financiară – Şcoala de Bani şi Financial Coaching. De asemenea, contăm pe investiţiile în digitalizarea operaţiunilor, care ne-au ajutat să facem banking-ul accesibil oriunde şi oricând, dar şi pe cele peste 5.200 de proiecte şi antreprenori pe care i-am susţinut şi finanţat în primele nouă luni ale anului. Calitatea activelor şi extinderea bilanţului în sectoare strategice – aşa cum sunt energia, agricultura şi producţia industrială – ne confirmă încrederea de care beneficiem din partea celor ce creează valoare în România, oameni alături de care gândim şi dezvoltăm viitor”, spune Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.

 

Indicatori cheie raportaţi de BCR în perioada ianuarie-septembrie 2024 în legătură cu procesul de digitalizare accelerată a instituţiei şi transformarea interacţiunilor cu clienţii:

♦ George Moneyback a ajuns la peste 1,3 milioane de utilizatori, în creştere cu 25% faţă de aceeaşi perioadă în 2023. În plus, BCR este banca cu cel mai mare număr de utilizatori Moneyback la nivelul Grupului Erste.

♦ Peste 184 milioane de tranzacţii cu plăţi digitale în transportul public s-au înregistrat, în ultimii cinci ani, dintre care peste 45 milioane în primele nouă luni din 2024, în creştere cu 17% faţă de aceeaşi perioadă din 2023.

♦ Mai mult de 2,3 milioane de tranzacţii, în valoare totală de 63 milioane lei, au avut loc de la implementarea sistemului de plată inteligentă pentru parcările de la terminalele Aeroportului Internaţional Henri Coandă.

♦ Din peste 1,5 milioane de apeluri în primele nouă luni din 2024, peste 800.000 au fost gestionate prin chatbot-ul ADA şi prin IVR-ul conversaţional, meniul interactiv prin care preluăm apelurile în Contact Center. De asemenea, peste 650.000 de clienţi au ales să se autentifice, într-un mod simplu şi rapid, direct din platforma George sau prin Voice ID.

 
 
 


 

 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels