Bănci și Asigurări

BCR şi Metrorex au finalizat implementarea soluţiei de plată cu cardul contactless la metrou

BCR şi Metrorex au finalizat implementarea soluţiei de...

Autor: Mircea Nica

11.03.2020, 00:00 596

BCR şi Metrorex au implementat proiectul, iniţial pilot, al plăţii cu cadrul contactless la cele 43 de staţii, astfel că accesul la metrou poate fi făcut prin apropierea directă a cardului bancar de poarta de accces, potrivit informaţiilor tranmise de BCR.

„Suntem bucuroşi că am reuşit să finalizăm acest proiect în mai puţin de un an de implementare, care a inclus şi o fază de testare în regim-pilot. În doar patru luni, am constatat că există un uriaş apetit din partea călătorilor la metrou pentru acest sistem de plată, aşa cum estimam de altfel. Am reuşit să atingem un volum mediu de 2.000 de tranzacţii pe zi cu doar 9 staţii disponibile în sistem de plată contactless, prin urmare ne aşteptăm la creşteri substanţiale odată cu extinderea acestuia“, a transmis Ciprian Nicolae, manager de proiect la BCR.

BCR este prezentă în alte 12 oraşe cu soluţia de plată contactless direct în mijloacele de transport cu orice card Mastercard sau VISA emis oriunde în lume, respectiv în Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Sibiu, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Buzău, Baia Mare, Râmnicu-Vâlcea, Reşiţa, Sighişoara.

Costul unei călătorii cu metroul rămâne acelaşi, 2,5 lei, şi nu există comisioane bancare. În cazul în care un călător doreşte să achite mai multe intrări cu acelaşi card sau dispozitiv, trebuie să apese, începând cu a doua tranzacţie consecutivă, tasta ÑĂ“de pe ecranul turnichetului şi apoi să apropie cardul de semnul contactless.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO