BCR, cel mai mare jucător din sistem în funcţie de active, a deschis în Piaţa Victoriei din Bucureşti o agenţie digitală, în care clienţii au la dispoziţie, pe lângă consilierii băncii, mai multe echipamente multifuncţionale. Astfel, clienţii pot interacţiona cu produsele bancare prin metode precum consiliere video, masa cu ecran interactiv sau idesk- ecran informativ prin care clientul participă în mod direct împreună cu consilierul pentru identificarea soluţiilor financiare.
Banca se aşteaptă ca tranzacţiile digitale în noua agenţie să crească cu 20-30%, atât pentru clienţii existenţi, cât şi pentru alţii care vizitează unitatea.
„În acest an vom porni şi în alte oraşe mari, contează foarte mult cum ne poziţionăm. Agenţia digitală trebuie să fie foarte aproape de clienţii care au nevoie de digital banking, respectiv centrul unui oraş mare, cu o zonă de business“, a afirmat Dana Demetrian, vicepreşedinte retail şi private banking din cadrul BCR.
WikiZF: Profilul companiei BCR
Piaţa de online marketing se poziţionează pe un trend de creştere în ultimii ani, însă nu este o creştere agresivă, aceasta oscilând între un avans de o cifră şi unul de două cifre.
Reprezentanţii BCR susţin că în 2015 au avut cele mai mari creşteri pe zona digitală, atât ca număr de clienţi activi cât şi ca tranzacţii, cel din urmă avansând cu 30%. Aceştia mai susţin că la nivel naţional una din două persoane utilizează internetul. Dintre acestea, 70% lucrează cu o bancă, iar 10% dintre cele din urmă utilizează serviciile de internet banking.