Bănci și Asigurări

BCR vede partea roz din economie si cheama investitorii

BCR vede partea roz din economie si cheama investitorii

Nicolae Danila, presedintele executiv al BCR: La creditele de consum negarantate bancile au ajuns sa acumuleze restante si pierderi care cer provizioane mai mari.

01.10.2007, 18:07 29

In Tabloul macroeconomic actual al Romaniei pot fi gasite suficiente elemente pozitive, insa consolidarea acestora si atenuarea dezechilibrelor cer timp, considera Lucian Anghel, economistul-sef al BCR, in prezentarea primului raport de tara elaborat de banca.
"Nu se prefigureaza probleme de finantare a deficitului de cont curent - problema acuta a Romaniei, desi costul ar putea creste", a spus Anghel referindu-se la principala vulnerabilitate a Romaniei.
Nicolae Danila, presedintele executiv al BCR, sustine ca datele economice includ "destule elemente de optimism".
"Mesajul acestui raport pentru investitorii straini este 'veniti in continuare, Romania are elementele necesare pentru a fi o zona de atractie pentru investitiile straine'", a spus Danila.
Cat priveste expunerea valutara a pietei locale in general, Lucian Anghel, economistul-sef al BCR, remarca interesul scazut al firmelor cu activitati de export fata de oportunitatea de a profita de cresterea cursului din ultima perioada, dupa ce s-au plans de efectele aprecierii rapide a leului in prima jumatate a anului.
"N-au folosit cursul de 3,43 lei/euro. Nu inteleg de ce exportatorii nu au apelat la operatiuni forward (vanzare/cumparare la termen, la un curs stabilit in momentul incheierii contractului) in scurta perioada cand rata de schimb a trecut de 3,4 lei/euro avand un curs bun", a spus Anghel.
El a aratat ca la nivelul pietei romanesti contractele forward pe curs reprezinta doar circa 10% din cele spot, in timp ce in Polonia ponderile sunt comparabile.
Pe de alta parte, Anghel estimeaza ca doar 30% din datoria externa pot avea impact asupra cursului. De asemenea, raportul de tara al BCR arata ca economia are nevoie de restructurare in continuare si ca procesul dezinflationist va continua intr-un ritm mai lent.
BCR estimeaza ca in perioada 2007-2009 cresterea economica anuala medie va fi de 6%, in paralel cu o adancire a deficitului de cont curent pana la 14% din PIB.
Prognozele privind deficitul bugetului consolidat indica un nivel de 2,5- 3% din PIB pe an, foarte aproape de limita maxima ceruta de UE.
In privinta pietei bancare, Nicolae Danila, presedintele executiv al BCR, spune ca bancile au inceput sa acumuleze sume restante si chiar pierderi semnificative de pe urma creditelor de consum negarantate, iar consecinta ar putea fi o restrangere a accesului clientelei la astfel de finantari.
"Cred ca e momentul sa analizam daca mai mergem asa de accentuat pe aceasta zona", a afimat Danila.
In aceste conditii, el anticipeaza o concentrare a bancilor pe finantarea pietei imobiliare, care are un potential semnificativ de crestere in urmatorii 5-6 ani.
"Pe pietele mature creditul ipotecar este predominant, in timp ce la noi situatia este inversa, in favoarea creditului de consum", a spus seful BCR.
In acelasi timp, el considera ca si riscul acumulat pe zona creditelor ipotecare "isi poate face efectul oricand", in contextul in care bancile accepta 80% si chiar 100% din valoarea de piata a unei locuinte, "care este deja umflata".
Recuperarea creditelor ar putea ridica probleme in ipoteza unei scaderi a preturilor.
"La riscul valutar dat de preponderenta finantarilor in moneda straina se adauga riscul de recuperare, insa pana la urma clientul are interesul sa ramburseze creditul pentru ca altfel pierde casa", spune Danila.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO