♦ Băncile care au semnat până acum acorduri cu BEI sunt CEC Bank, Banca Transilvania, BCR, BRD-SocGen, Libra Internet Bank, ProCredit Bank, Raiffeisen Bank şi ING Bank, urmând să fie semnat şi acordul cu UniCredit Bank ♦ Până în 2023 pot primi finanţări 5.000 de IMM-uri ♦ Până acum BEI a oferit finanţări prin acest program de 451 mil. euro pentru 1.801 întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri).
Grupul Băncii Europene de Investiţii (BEI) îşi extinde sprijinul acordat întreprinderilor româneşti prin suplimentarea sumelor alocate până acum în cadrul programului Iniţiativa pentru IMM-uri la 1,38 mld. euro, într-un mecanism prin care garantează 60% din valoarea creditului contractat de o firmă românească în parteneriat cu nouă bănci din piaţa locală.