Bănci și Asigurări

Beijingul sparge puşculiţa şi inundă piaţa cu lichiditate: Banca centrală a Chinei le acordă unor bănci 175 miliarde dolari din rezervele minime

Beijingul sparge puşculiţa şi inundă piaţa cu...

Autor: Alina Botezatu

07.10.2018, 11:47 746

Din această sumă, 65,6 miliarde de dolari sunt destinaţi pentru a rambursa facilităţile de finanţare pe termen mediu care ajung la scadenţă, se scrie într-un comunicat de presă al Băncii centrale a Chinei, citat de Bloomberg.

Reducerea RMO li se va aplica marilor bănci comerciale, băncilor comerciale pe acţiuni, băncilor comerciale din zonele urbane, băncilor comerciale din unele zone rurale şi băncilor străine, potrivit declaraţiei citate.

De asemenea, PBOC susţine că va continua să adopte o politică monetară prudentă şi neutră, iar această reducere a ratei rezervelor nu va determina deprecierea yuanului.

Prin această decizie, instituţia doreşte să susţină economia şi să combată efectele războiului comercial cu Statele Unite. „Reducerea va ajuta la micşorarea dificultăţilor de finanţare, în intern”, a remarcat Ming Ming, şeful departamentului de cercetare cu privire la veniturile fixe de la Citic Securities Co., aflat în Beijing.

Politica acomodativă a Băncii centrale a Chinei este încă departe să se simtă în economie, alături de reducerile de impozite şi de majorarea finanţării pentru infrastructură, remarcă analiştii Bloomberg.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO