Bănci și Asigurări

Bernt Spalt, Erste: Economia României are performanţe mai bune decât media din regiune, iar pe lângă revenirea cererii şi a consumului vedem şi o creştere a investiţiilor atât în sectorul public, cât şi privat, ceea ce înseamnă că firmele au încredere în viitor

Bernhard Spalt a preluat de la 1 ianuarie  2020 conducerea executivă a grupului Erste.

Bernhard Spalt a preluat de la 1 ianuarie 2020 conducerea executivă a grupului Erste.

Autor: Cristian Hostiuc, Mircea Nica

17.07.2021, 10:09 460

„Unul dintre factorii-cheie pentru revenirea economică atât în România, cât şi în regiunea CEE, în ansamblu, este cererea gospodăriilor, deoarece consumatorii încep să cumpere, să călătorească şi, în general, să se bucure din nou de viaţă după multe luni de blocaje.“

Bernhard Spalt, 53 de ani, care a preluat conducerea Erste la începutul anului trecut, este optimist în pri­vinţa evoluţiei  econo­mi­ei României în acest an şi anul viitor, men­ţionând că datele arată o revenire a ce­rerii şi consumului, dar în acelaşi timp şi o creştere a investiţiilor atât din sec­torul public, cât şi a companiilor private, ce­ea ce arată că firmele sunt încrezătoare.

„Unul dintre factorii-cheie pentru revenirea economică atât în România, cât şi în regiunea CEE, în ansamblu, este cererea gospodăriilor, deoarece consumatorii încep să cumpere, să călătorească şi, în general, să se bucure din nou de viaţă după multe luni de blocaje. Dar creşterea pe care o trăim este, de asemenea, determinată de investiţii, atât din sectorul public, cât şi de companii care sunt încrezătoare în viitor. Regiunea noastră şi Europa în ansamblu vor beneficia de faptul că prevederile UE pentru susţinerea revenirii se concentrează pe asigurarea unei schimbări pe termen lung către durabilitate, o digitalizare mai mare şi reformele structurale necesare“, a spus Bernhard Spalt, răspunzând unor întrebări adresate de ZF.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO