• Leu / EUR4.8922
  • Leu / GBP5.5612
  • Leu / USD4.4928
Bănci și Asigurări

BNP Paribas, al doilea cel mai mare grup bancar din Europa, începe discret să se extindă în România

BNP Paribas, al doilea cel mai mare grup bancar din Europa, începe discret să se extindă în România

Autor: Anelis Baciu

12.06.2018, 00:08 2068

La finalul anului trecut francezii şi-au înfiinţat o sucursală la nivel local, iar ieri au anunţat întărirea prezenţei în piaţa de leasing financiar prin achiziţia companiei germane IKB Leasing.

BNP Paribas, cea mai mare bancă din zona euro şi a doua din Europa după acti­ve, face discret tot mai mulţi paşi în sistemul financiar lo­cal, cea mai recentă mutare fiind achiziţia diviziei de leasing financiar a nemţilor de la IKB.

Interesul francezilor pentru piaţa financiară locală a început să crească începând cu anul trecut, când BNP a decis să treacă de la operarea prin intermediul unei instituţii financiare non-bancare (IFN) la operarea prin intermediul unei sucursale bancare. Astfel, în decembrie 2017 francezii au înregistrat la BNR sucursala bancară denumită BNP Paribas Personal Finance, însă au decis ca activitatea de acordare de credite să continue sub brandul IFN-ului Cetelem.

Deşi desfăşoară operaţiuni pe şase pieţe la nivel local, cea mai mare bancă din Franţa şi din zona euro a reuşit să se impună ca o prezenţă puternică doar pe zona de credite de consum. Banca mai are operaţiuni în zona de corporate şi investment banking, asigurări, leasing financiar şi real estate.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8922
Diferență: 0,131
Ieri: 4.8858
Azi: 4.4928
Diferență: 0,279
Ieri: 4.4803
Azi: 5.5612
Diferență: 0,1657
Ieri: 5.5520
Azi: 4.8793
Diferență: 0,0123
Ieri: 4.8787