Bănci și Asigurări

BNP Paribas Personal Finance vinde credite cu o dobândă de 5,9% pentru achiziţia de autoturisme hibrid şi electrice

BNP Paribas Personal Finance vinde credite cu o dobândă...

Autor: Roxana Rosu

08.11.2018, 00:00 2382
BNP Paribas Personal Finance SA Paris Sucursala Bucureşti, prin marca sa comercială Cetelem, a lansat creditul cu dobândă preferenţială de 5,9% pentru clienţii care doresc să cumpere autoturisme hibride şi electrice. Totodată, banca extinde parteneriatul cu importatorul auto Hyundai, finanţând achiziţionarea modelelor Ioniq şi Kona Electric.
 
Clienţii care vor să cumpere autoturisme electrice sau hibrid vor putea accesa noul produs de finanţare prin Programul de Stimulare a Înnoirii Parcului Auto RABLA şi RABLA PLUS, care a reînceput în luna septembrie 2018. Creditul are dobândă fixă de 5,9%, faţă de nivelul de 8,9% practicat pentru restul produselor financiare ale băncii.
 
Perioada de creditare este cuprinsă între 6 şi 36 de luni, cu un avans minim de 30% la încheierea contractului. În primele nouă luni ale anului 2018 în România au fost vândute 2.922 de maşini electrice, hibrid electrice şi hibrid, o valoare dublă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
 
„Ponderea autoturismelor ecologice în totalul vânzărilor la nivel naţional în primele trei trimestre ale anului a fost de 2,6%, faţă 1,9% pentru aceeaşi perioadă a anului trecut. Asta înseamnă că interesul românilor pentru acest tip de autoturisme este din ce în ce mai mare. Ne dorim ca România să se alinieze celorlalte ţări europene unde conceptul de electromobilitate este adoptat la scară largă, de aceea ne bucurăm să încurajăm acest trend prin lansarea de produse financiare dedicate unor astfel de achiziţii“, a declarat Bruno Leroux, CEO al BNP Paribas Personal Finance SA sucursala Bucureşti.
 
Începând cu 1 martie 2018, Cetelem IFN SA a devenit - BNP Paribas Personal Finance SA Paris sucursala Bucureşti, ca urmare a fuziunii strategice transfrontaliere dintre Cetelem IFN SA şi banca-smamă franceză BNP Paribas Personal Finance. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO