Bănci și Asigurări

BNR: Bancherii vor da mai uşor credite de retail, după doi ani de restricţii

BNR: Bancherii vor da mai uşor credite de retail, după doi ani de restricţii

Autor: Ciprian Botea

12.06.2011, 23:52 540

Clienţii băncilor ar putea avea acces mult mai uşor la finanţarevara aceasta după doi ani de restricţii în condiţiile în careprimele semne de relaxare au apărut deja în primăvară, potrivitunui sondaj realizat de BNR în luna mai.

"Este posibil ca anul 2011 să reprezinte încheierea ciclului deînăspriri aplicate standardelor de creditare, băncile anticipând orelaxare a acestora pentru ambele categorii de credite şi întrimestrul al doilea", spun analiştii BNR.

Analiza BNR se bazează pe raportările făcute de cele mai marizece bănci locale din punctul de vedere al activităţii decreditare.

Instituţiile de credit au relaxat în primul trimestrustandardele de creditare la finanţările de consum pentru prima datădin 2008 încoace, băncile locale devenind chiar mai puţinrestrictive decât cele din zona euro. Ajustarea condiţi­ilor decreditare nu s-a reflectat şi în cazul creditelor imobiliare, peransamblu acestea rămânând neschimbate faţă de ultimele trei lunidin 2010, în ciuda scă­derii dobânzilor şi a avansului mediu.Scăderea avansului mediu a continuat în ultimele două luni, cândmai multe bănci au lansat oferte de credite ipotecare cu avans denumai 10-15%.

Şi în cazul creditelor în sold raportul dintre valoareacreditelor şi cea a garanţiilor a crescut uşor (loan to value -LTV) şi a ajuns la circa 72%. "Este posibil ca reevaluareagaranţiilor să contribuie la uşoara creştere a LTV la nivelulportofoliului de credite imobiliare", explică analiştii BNR.

Gradul de îndatorare al clienţilor care au luat credite noi s-amenţinut la circa 45%, semn că băncile manifestă în continuareprudenţă. La nivelul portofoliilor de credite vechi, gradul deîndatorare a crescut însă spre 48%, creştere pusă de BNR pe seamadiminuării veniturilor disponibile nete ale clienţilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO