Bănci și Asigurări

BNR: Depozitele în lei ale populaţiei au crescut cu 0,8% în aprilie

BNR: Depozitele în lei ale populaţiei au crescut cu...

Autor: Dorin Oancea

24.05.2022, 11:35 100

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au crescut cu 0,05 la sută (până la 141 807,0 milioane lei) faţă de luna precedentă, iar faţă de luna aprilie 2021 au înregistrat o creştere de 13,1 la sută (-0,6 la sută în termeni reali).

Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 37,6 la sută în volumul total al depozitelor clienţilor neguvernamentali, s-au majorat cu 0,3 la sută faţă de luna martie 2022, ajungând până la nivelul de 180 648,5 milioane lei (exprimate în euro, acestea au crescut cu 0,2 la sută, până la 36 509,4 milioane euro). Comparativ cu luna aprilie 2021, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 19,7 la sută (19,2 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au crescut cu 1,6 la sută faţă de luna martie 2022, până la 127 014,9 milioane lei (exprimate în euro, acestea au crescut cu 1,5 la sută, până la 25 669,9 milioane euro). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021, creşterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 16,1 la sută (15,5 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna aprilie 2022 cu 0,4 la sută faţă de luna anterioară, până la nivelul de 480 615,1 milioane lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior s-au majorat cu 10,9 la sută (-2,5 la sută în termeni reali).

Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 62,4 la sută în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 0,5 la sută faţă de luna martie 2022, până la 299 966,7 milioane lei. Comparativ cu luna aprilie 2021, acestea au crescut cu 6,2 la sută (-6,6 la sută în termeni reali).

Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au scăzut cu 2,7 la sută faţă de luna martie 2022, până la 53 633,6 milioane lei (evoluţie similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu aprilie 2021, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 29,4 la sută (28,8 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna aprilie 2022 cu 1,1 la sută faţă de martie 2022 (-2,5 la sută în termeni reali), până la nivelul de 339 949,0 milioane lei. Creditul în lei, cu o pondere de 72,6 la sută în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 1,0 la sută, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 27,4 la sută în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 1,5 la sută (evoluţie similară în cazul exprimării indicatorului în euro).

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 15,8 la sută (1,8 la sută în termeni reali), pe seama creşterii cu 19,6 la sută a componentei în lei (5,1 la sută în termeni reali) şi a majorării cu 6,8 la sută a componentei în valută exprimată în lei (6,3 la sută în cazul exprimării indicatorului în euro).

Creditul guvernamental s-a majorat în luna aprilie 2022 cu 0,7 la sută faţă de luna martie 2022, până la 165 124,4 milioane lei. În raport cu aprilie 2021, acesta a crescut cu 4,4 la sută (-8,2 la sută în termeni reali).

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii aprilie 2022 un sold de 569 722,7 milioane lei. Aceasta a crescut cu 0,4 la sută (-3,2 în termeni reali ) faţă de luna martie 2022, iar în raport cu aprilie 2021 s-a majorat cu 13,1 la sută (-0,5 la sută în termeni reali).

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO