Bănci și Asigurări

BNR: Depozitele în lei ale populaţiei şi firmelor s-au majorat la finele lui august cu 7,6%, iar cele în valută cu aproape 17%

BNR: Depozitele în lei ale populaţiei şi firmelor s-au...

Autor: Roxana Rosu

25.09.2018, 12:45 472

Depozitele rezidenţilor au crescut la finele lunii august cu 10,5% (5,2% în termeni reali) faţă de 31 august 2017, la un total de 314,29 miliarde lei, în condiţiile în care economiile în lei s-au majorat cu 7,6%, iar cele în valută au avut un avans substanţial mai mare, de 16,9%, a anunţat BNR.

Din volumul total al depozitelor în lei, de 208 miliarde lei, populaţia are economii de 114 miliarde lei, în creştere cu 6,1% faţă de august 2017, iar firmele (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare ) au 94 miliarde lei, cu 9,5% mai mari decât în perioada similară a anului trecut.

Datele BNR arată că populaţia a con­ti­nuat să-şi majoreze eco­nomiile lă­sate în grija băncilor, deşi acestea plătesc în con­tinuare dobânzi în jurul a circa 1% pe an la lei.

Pe de altă parte, deşi depozitele în lei depăşesc semnificativ valoarea economiilor în euro, acestea din urmă au crescut mai repede în primele opt luni ale acestui an decât depozitele în lei (7,6% vs 16,9%). Dobânda medie plătită în cazul economiilor în euro de către bănci este şi mai redusă, respectiv de circa 0,3%, un nivel similar cu cel înregistrat anul trecut.

Astfel, depozitele în valută totalizează 105,7 miliarde lei (+16.9%), din care populaţia are economii de 75,4 miliarde lei, în creştere cu 19,8%, iar firmele de 30,3 miliarde lei, în urcare cu 10,3%.

Comparativ cu iulie, în august depozitele rezidenţilor s-au majorat cu 1,3%. 

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei s-au diminuat cu 0,3%, iar cele deţinute de societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare au crescut cu 2,6%.

În acelaşi timp, depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, s-au majorat cu 1,8%, până la nivelul de 105,7 miliarde lei (exprimate în euro, depozitele în valută s-au majorat cu 1,4%, până la 22,78 miliarde euro). Dintre acestea, depozitele în valută ale gospodăriilor, exprimate în lei, au înregistrat o creştere de 1,8% (1,5% în termeni reali). Exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 1,4%.

Depozitele în valută ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, au înregistrat o creştere de 1,8% (1,5 % în termeni reali), iar exprimate în euro s-au majorat cu 1,5%.

Creşterea din ultimii ani a depozitelor pe fondul unor dobânzi tot mai reduse este un paradox şi poate fi explicată doar prin educaţia financiară precară care ţine deoparte populaţia de bursă, de exemplu, care oferă randa­mente anuale de peste 10%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO