• Leu / EUR5.2637
  • Leu / GBP6.1438
  • Leu / USD4.5611
Bănci și Asigurări

BNR: Depozitele populaţiei şi companiilor au ajuns la 681 mld. lei în iunie, plus 8,2% an/an

BNR: Depozitele populaţiei şi companiilor au ajuns la...

Autor: Cristina Bellu

23.07.2026, 12:35 123

Depozitele populaţiei şi companiilor au scăzut în luna iunie cu 0,4% faţă de luna precedentă, până la 680,9 miliarde de lei, arată datele BNR. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, soldul depozitelor rămâne însă cu 8,2% peste nivelul din iunie 2025.

Depozitele în lei ale rezidenţilor, care reprezintă 67,4% din total, au scăzut cu 0,7% faţă de luna mai, până la 459,2 miliarde de lei. Evoluţia a fost determinată de reducerea cu 2,3% a depozitelor în lei ale companiilor şi instituţiilor financiare nemonetare, în timp ce economiile în lei ale populaţiei au crescut cu 0,4%.

Depozitele în valută au avut însă o evoluţie pozitivă. Soldul acestora a crescut cu 0,4% faţă de luna mai, până la 221,8 miliarde de lei, reprezentând 32,6% din totalul depozitelor rezidenţilor. Comparativ cu iunie 2025, depozitele în valută sunt mai mari cu 7,9%.

Te-ar putea interesa și:

La nivelul populaţiei, economisirea a continuat atât în lei, cât şi în valută. Depozitele în lei ale gospodăriilor au urcat cu 0,4% faţă de luna precedentă, până la 269,3 miliarde de lei, iar în ritm anual au avansat cu 7,4%. Totodată, depozitele în valută ale populaţiei au crescut cu 0,4% faţă de luna mai şi cu 9% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 151,3 miliarde de lei.

 

În cazul companiilor şi al instituţiilor financiare nemonetare, evoluţia a fost mixtă. Dacă depozitele în lei s-au redus cu 2,3% într-o singură lună, până la 189,8 miliarde de lei, cele în valută au crescut cu 0,5%, până la 70,5 miliarde de lei. În ritm anual, depozitele în lei ale acestui segment sunt mai mari cu 9,8%, iar cele în valută au avansat cu 5,6%.


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Piața de Capital, 25 septembrie. Fii partenerul nostru!

ÎNSCRIE-TE ACUM LA CONFERINȚA ZF CYBERSECURITY SUMMIT 2026.
REZERVĂ-ȚI LOCUL!
Urmează Conferința ZF Piața de Capital, 25 septembrie. Fii partenerul nostru!
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2637
Diferență: 0,0019
Ieri: 5.2637
Azi: 4.5611
Diferență: -0,0285
Ieri: 4.5611
Azi: 6.1438
Diferență: -0,0911
Ieri: 6.1438