Bănci și Asigurări

BNR estimează că în 2018 creşterea economică se va reduce notabil

BNR estimează că în 2018 creşterea economică se va...

Autor: Alina Botezatu, Mediafax

11.08.2018, 12:09 22388

În scenariul de principal privind evoluţia ratei anuale a inflaţiei, Banca Naţională a României (BNR) ia în calcul o scădere puternică a creşterii economice pentru acest an, comparativ cu evoluţia de anul trecut, reiese din cel mai recent Raport asupra inflaţiei realizat de instituţie.

„Scenariul de bază al proiecţiei (n.red. - privind evoluţia ratei anuale a inflaţiei) prevede decelerarea notabilă a creşterii economice în 2018, marcată de evoluţiile nefavorabile din trimestrul I, inclusiv în contextul diminuării încrederii agenţilor economici”, se subliniază în Raportul asupra inflaţiei din august 2018, care a fost publicat miercuri.

Pentru finele acestui an, Banca centrală şi-a redus uşor proiecţia ratei anuale a inflaţiei faţă de luna mai, de la 3,6% la 3,5%, reintrând astfel în limita maximă a ţintei, care este de 2,5% +/- 1%. De asemenea, pentru finele anului viitor, proiecţia inflaţiei a fost ajustată de la 3% la 2,7%.

Aprecierea privind reducerea notabilă a economiei ţării noastre se bazează, în principal, pe faptul că anul trecut economia României a crescut cu 6,9% faţă de anul anterior, iar în primele trei luni ale acestui an a crescut cu 4%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut şi a stagnat faţă de trimestrul IV 2017. Guvernul şi-a construit proiectul de buget pentru acest an pe o creştere a PIB de 5,5%, menţinând estimarea şi pentru prima rectificare bugetară.

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a menţionat, în cadrul conferinţei de presă de prezentare a raportului menţionat, că această scădere a economiei are consecinţe bune, în sensul că economia României se apropie de potenţial, care este este în jur de 4%. „Dacă asigurăm creştere sustenabilă, în apropierea potenţialului, pe termen lung, nu suişuri şi coborâşuri, eu zic că este mult mai bine. La nivel istoric, în economia mondială, s-a arătat că ţările care au apăsat prea tare pe acceleraţie şi au avut 7%, după care căderi spre zero sau chiar negative, după care iar în sus, pe termen lung, la 20 de ani, au progresat mai puţin decât cele care au mers cu 4% sau 5% pe perioade mai îndelungate. (…) Mergem mai temperat, dar mai sigur. (…) Nu poţi să ai creştere economică cu frânturi de infrastructură”, a explicat Isărescu.

Guvernatorul băncii centrale a menţionat că o creştere economică sustenabilă de peste 4% ar trebui să se bazeze pe investiţii, productivitate, tehnologie, eficienţa muncii. În prezent, creşterea economică se bazează pe consum, ponderea acestuia - de peste 80% - fiind în scădere.

„Excedentul de cerere, cel care determină inflaţia de fond, s-a diminuat aş spune semnificativ sub ceea ce prognozam noi anul trecut – lucru bun. Pare să fie şi cu o parte mai puţin bună, în sensul că creşterea economică nu mai este de 7%, se duce undeva spre 4%. Vom vedea în lunile următoare. Vrem creştere economică mai mare? Trebuie să stimulăm potenţialul economiei, nu numai cerererea. Dacă stimulăm numai cererea şi ea este peste potenţial, peste ceea ce poate să dea economia, nu pot fi decât două efecte. Unu, creăm locuri de muncă în străinătate, adică importăm mai mult ca să acoperim excesul de cerere - nu cred că este de dorit. Este de dorit ca stimularea cererii să fie corelată cu potenţialul economiei, adică economia să producă ceea ce se cere în plus. Sau creăm inflaţie. Nici acest lucru nu este de dorit. (...) Sperăm că şi deficitele externe, unde apare acest exces de cerere, să se tempereze. Sperăm să creăm mai multe locuri de muncă din cerere, dar pe plan intern, şi nu pentru vecini”, a subliniat Isărescu.

În prezent, BNR estimează un excedent de cerere de 2% - sub nivelul de 4%, cât îl estimase anul trecut.

„Odată cu temperarea creşterii consumului, avem şi o reducere a încrederii în economie, aşa percepe publicul. Dacă nu este consum sau nu este creştere economică, încrederea în economie nu creşte. Unde avem cea mai sensibilă scădere a încrederii în economie? În partea de consum. Mi se pare normal”, a mai spus Isărescu.

În ceea ce priveşte încrederea agenţilor economici, în raporul menţionat se precizează: „Pentru perioada următoare se conturează o redresare a apetitului pentru consum (fără a fi anticipate însă ritmuri de magnitudinea celor din anul precedent), având în vedere dinamica robustă înregistrată de salariul net real în intervalul martie-mai 2018 (peste 9 la sută, în termeni anuali), precum şi întreruperea, după patru trimestre, a traiectoriei descrescătoare a încrederii consumatorilor, valoarea medie a indicatorului CE-DG ECFIN plasându-se totuşi în aprilie-iunie la un nivel foarte scăzut pentru perioada ultimilor trei ani şi jumătate (-24,5 puncte). Perspectiva este confirmată de traiectoria achiziţiilor de bunuri şi servicii, decelerările succesive observate pe parcursul primului trimestru fiind urmate în lunile aprilie şi mai de intensificări ale ratei anuale de creştere, inclusiv pe seama unui apel mai pronunţat la resurse împrumutate. Perspectiva pozitivă la nivelul cererii este oarecum estompată de scăderea optimismului operatorilor din comerţ şi, în măsură mai mică, din servicii, indicatorii de încredere corespunzători situându-se în trimestrul II la valori inferioare celor consemnate pe parcursul ultimului an”.

Denumirea indicatorului CE-DG ECFIN provine de la Directorate-General Financial and Economic Affairs (DG ECFIN), departament al Comisiei Europene (CE).

„Pe ansamblul trimestrului II, consumatorii şi operatorii comerciali şi-au ajustat în sens ascendent anticipaţiile privind evoluţia preţurilor, în timp ce în industrie, servicii şi construcţii rezultatele Sondajului DG ECFIN indică o temperare a aşteptărilor referitoare la dinamica preţurilor în următoarele trei luni. Cu toate acestea, soldurile opiniilor exprimate în cadrul sondajului rămân superioare mediei pe termen lung (2010-2017) în cazul tuturor operatorilor economici. Totodată, anticipaţiile analiştilor bancari privind inflaţia la finele anului 2018 au continuat să se deplaseze pe o traiectorie crescătoare, depăşind marginal limita superioară a intervalului asociat ţintei de inflaţie (chiar dacă modificarea a fost mai puţin amplă comparativ cu trimestrul I 2018). În schimb, ratele aşteptate ale inflaţiei pe orizonturile mai îndepărtate (până la doi ani) au rămas în interiorul intervalului ţintei, plasându-se la valori similare celor anticipate în primele trei luni ale anului 2018”, se mai explică în cel mai recent Raport asupra inflaţiei.

În primul trimestru al acestui an, consumul privat şi-a încetinit rata anuală de creştere faţă de ultimul trimestru al anului 2017 (de la 8,3% la 4,1%), în condiţiile în care evoluţia venitului disponibil al populaţiei a fost marcată de accelerarea inflaţiei şi de majorarea ratelor dobânzilor bancare. „Iar încrederea consumatorilor a continuat să se deterioreze, pe fondul incertitudinilor cu privire la impactul exercitat asupra veniturilor nete de modificările de natură fiscală operate la începutul anului 2018, precum şi la situaţia economică în general”, se subliniază în raportul BNR citat.

Astfel, tipurile de produse pentru care a scăzut cererea în primul trimestrul al acestui an au fost cele cu sensibilitate ridicată la schimbările survenite în puterea de cumpărare şi în sentimentul populaţiei, respectiv bunurile de folosinţă îndelungată şi serviciile de piaţă.

Printre cauzele scăderii încrederii consumatorilor, guvernatorul BNR a menţionat o scădere a salarilor mai redusă faţă de aşteptările salariaţilor, alături de o creştere mai mare a preţurilor, precum cel al gazelor. „Atunci încrederea, mai ales încrederea consumatorilor nu este evident în sus, dar nici evident în jos. Zic că este o temperare. Când ai o încredere în economie a consumatorilor de 5%, eu spun că nu este rău. Nu pot să spun că era rău nici cu 12% sau 10%, dar cred că era cam mult optimism”, a detaliat Isărescu.

Pentru anul 2019, dinamica PIB este anticipată a accelera uşor şi a se stabiliza în proximitatea celei potenţiale, conform Raportului asupra inflaţiei din august 2018.

„Pe parcursul intervalului de prognoză (n.red. - până la finele trimestrului II 2020), profilul dinamicii PIB reflectă tracţiunea de mai mică amploare din partea cererii interne, în principal ca urmare a evoluţiei consumului, afectat de atenuarea marcantă a creşterii venitului disponibil real, inclusiv pe fondul reducerii aşteptate a stimulului fiscal. Contribuţia exportului net este anticipată a se poziţiona la valori aproximativ neutre, indusă de persistenţa unei dinamici uşor mai alerte a exporturilor de bunuri şi servicii comparativ cu cea a importurilor”, se estimează în cel mai recent Raport asupra inflaţiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO