Bănci și Asigurări

BNR încearcă să liniştească piaţa după creşterea inflaţiei din august din nou peste 5%: dobânzile nu vor creşte

BNR încearcă să liniştească piaţa după creşterea...

Autor: Iulian Anghel

12.09.2018, 00:07 171

Inflaţia a revenit în august peste pragul de 5%, după ce în iulie intrase pe o pantă descendentă, dar economiştii cred că BNR nu va interveni prea curând pentru majorarea dobânzii-cheie.

Adrian Vasilescu, consilier BNR, spune că, „personal“, nu crede că Banca Naţională va avea o astfel de intervenţie pentru a nu crea un impuls pentru majorarea ROBOR. „Ne aşteptam ca inflaţia să crească în august, pentru că ştiam de majorarea preţului la gaze (sursa principală a inflaţiei de 5,1% - n. red.). Nu cred că BNR va interveni pentru majo­rarea dobânzii-cheie pentru că noi am fixat dobânda la 2,5%, când inflaţia era la 5,41%. Acum este la 5,06%, deci mai jos. Noi nu am ales să ducem dobânda la nivelul inflaţiei, ci la jumătate. O creştere a dobânzii-cheie ar fi un impuls pentru creşterea ROBOR“. „ROBOR mai poate creşte doar dacă băncile fac prostii. Adică, în loc să vină la noi se duc la vecin care îi împrumută cu 3,75%, să zicem“.

Preţurile de consum au crescut în august comparativ cu august 2017, cu 5,1% şi asta după ce în iulie scăzuse la 4,56% de la 5,41% în iunie. Adrian Codârlaşu, CFA România: „Inflaţia CORE este la sub 3% şi de aceea cred că BNR nu va interveni deocamdată să majoreze dobânda-cheie“.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO