Bănci și Asigurări

BNR: Rezerva de aur se menţine din anul 2007 la 103,6 tone de aur, din care 61,2 tone sunt depozitate în străinătate şi 42,4 tone în România. Valoarea rezervei de aur era în august de 7,6 mld. euro

BNR: Rezerva de aur se menţine din anul 2007 la 103,6...

Autor: Claudia Medrega

12.09.2024, 00:03 131

Rezerva de aur a României a rămas constantă în ultimii 17 ani, menţinându-se la 103,6 tone din anul 2007 şi până în prezent, din care 61,2 tone sunt depozitate în străinătate şi 42,4 tone în România, conform informaţiilor comunicate Banca Naţională a României (BNR). Iar banca centrală comunică lunar evoluţia stocului de aur şi valoarea la zi a rezervei totale. 

Conform celor mai recente informaţii comunicate de BNR, în luna august valoarea rezervei de aur era de circa 7,6 mld. euro, având în vedere evoluţia preţurilor internaţionale. În ceea ce priveşte partea din rezerva de aur din străinătate, BNR este titularul contului de la Banca Angliei (BOE) unde sunt depozitate aproximativ 60 de tone din rezerva  de aur a României, susţine banca centrală.

„Lingourile aflate în custodie pot fi identificate în orice moment, după numărul unic al barei, greutate şi titlul de fineţe al aurului. Efectuarea de operaţiuni printr-un astfel de cont se realizează numai în baza instrucţiunilor transmise de BNR către Banca Angliei, aurul deţinut în acest cont neputând fi utilizat sub nicio formă de către custode. Acest cont a fost deschis înainte de anul 1990“, conform BNR.