Bănci și Asigurări

BNR: Rezervele internaţionale ale României au crescut în iunie la 47,8 miliarde euro, cu 2,2 miliarde euro peste nivelul din mai

BNR: Rezervele internaţionale ale României au crescut...

Autor: Dorin Oancea

01.07.2022, 13:25 293

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 iunie 2022 au fost de 47,823 miliarde euro, faţă de 46,661 miliarde euro la 31 mai 2022, anunţă BNR.

La 30 iunie 2022, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 42,033 miliarde euro, faţă de 40,920 miliarde euro la 31 mai 2022.

În cursul lunii au avut loc intrări de 5,252 miliaarde euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alături de alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor, alimentarea contului Comisiei Europene şi altele, precum şi ieşiri de 4,139 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 5,790 miliarde euro.

Plăţile scadente în luna iulie 2022 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 151 milioane euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO