Bănci și Asigurări

BRD a avut anul trecut operaţiuni de factoring de 960 mil. euro, cu 5% peste nivelul din 2013

BRD a avut anul trecut operaţiuni de factoring de 960...

Autor: Liviu Popescu

30.06.2015, 17:23 394

BRD, a doua bancă locală după active, a raportat pentru anul trecut operaţiuni de factoring de aproximativ 960 milioane de euro (4,3 mld. lei), în creştere cu 5% faţă de anul precedent. Operaţiunile de factoring intern reprezintă 74%, în timp ce operaţiunile internaţionale au ajuns la 26% din volum.

Piaţa de factoring, pe care activează bănci şi societăţi specializate în scontarea şi administrarea de facturi comerciale, a stagnat anul trecut la 2,7 mld. euro, nivel dublu faţă de 2007. Prin urmare, BRD şi-a adjudecat anul trecut primul loc din piaţa de factoring cu o cotă de piaţă de 36%.

BRD s-a clasat pe locul trei într-un top realizat de organizaţia Factors Chain International (FCI), după criteriul performanţei serviciilor de factoring internaţional din ultimii cini ani. Totodată, BRD este singurul factor din Europa Centrală şi de Est prezent în top zece realizat de FCI. Banca a mai ocupat două poziţii de top zece.

Reprezentanţii BRD spun că operaţiunile de factoring s-au poziţionat în prima parte a acestui an pe un trend ascendent.

BRD are 600 de clienţi pe segmentul de factoring şi gestionează aproximativ 2.000 de relaţii vânzător-cumpărător şi circa 300.000 de facturi.

GERARD BAKER la Gala ZF 2024 (Editor global, The Wall Street Journal)