Bănci și Asigurări

BRD, a treia bancă de pe piaţă, a obţinut un profit de 1,26 mld. lei în nouă luni din 2019, plus 11%

BRD, a treia bancă de pe piaţă, a obţinut un profit...

Autor: Claudia Medrega

07.11.2019, 00:07 336

BRD-SocGen, a treia bancă de pe piaţa locală după active, a raportat pentru primele nouă luni din 2019 un profit net de 1,26 mld. lei, în creştere cu 11% faţă de câştigul raportat pentru aceeaşi perioadă a anului trecut. Rezultatul a fost influenţat în principal de creşterea venitului net în contextul ascensiunii creditării, pentru populaţie şi pentru mari companii.

„Primele nouă luni ale anului 2019 au fost dinamice din punct de vedere comercial. Prin intensificarea creditării atât pe segmentul retail, cât şi pe cel corporate, ne-am păstrat angajamentul de finanţare a economiei româneşti în mod responsabil, printr-o ofertă îmbu­nă­tăţită şi echilibrată. Am continuat implementarea modelului nostru de afaceri «phygital», ce combină expe­rien­ţa digitală superioară şi expertiza umană“, a declarat François Bloch, directorul general al BRD-SocGen.

Venitul net bancar s-a apropiat după nouă luni din 2019 de 2,4 mld. lei, cu 8,5% peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce cheltuielile operaţionale ale băncii au înregistrat o creştere de 7,4%, până la 1,1 mld. lei.

La nivelul întregului grup BRD-SocGen, profitul net a depăşit în pri­mele nouă luni 1,22 mld. lei, în creştere cu 7,4% faţă de anul precedent, susţinut de generarea solidă de venituri şi de un cost al riscului pozitiv.

Stocul de credite nete acordate de BRD-SocGen a urcat după nouă luni din 2019 până la 29,5 mld. lei, depăşind cu 2,9% nivelul din acelaşi interval din 2018.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO