Bănci și Asigurări

BRD a majorat creditarea cu 21% şi a încheiat T1/2025 cu un profit de 350 mil. lei, plus 7% an/an, la venituri de 1 mld. lei, în creştere cu 10%. Maria Rousseva, CEO: T1/2025 a adus creşteri ale volumelor comerciale atât pe segmentul companiilor, cât şi pe retail, cu credite nete în sold mai mari cu 21%

Maria Rousseva, CEO al BRD Groupe Societe Generale:
Creditarea companiilor a condus creşterea, cu un plus de 32% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, în timp ce creditarea pe segmentul retail a continuat şi ea să se majoreze, înregistrând o creştere de 14% a creditelor în sold faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Producţia de credite noi acordate persoanelor fizice a atins 3,3 mld. lei, aproape de nivelurile record, mai mare cu 41% faţă de T1/2024.

Maria Rousseva, CEO al BRD Groupe Societe Generale: Creditarea companiilor a condus creşterea, cu un plus de 32% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, în timp ce creditarea pe segmentul retail a continuat şi ea să se majoreze, înregistrând o creştere de 14% a creditelor în sold faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Producţia de credite noi acordate persoanelor fizice a atins 3,3 mld. lei, aproape de nivelurile record, mai mare cu 41% faţă de T1/2024.

Autor: Cristina Bellu

01.05.2025, 00:05 81

CLICK AICI PENTRU INFOGRAFICUL CARE ÎNSOȚEȘTE ACEST ARTICOL, DISPONIBIL EXCLUSIV PE ZF CORPORATE

♦ Din punctul de vedere al performanţei financiare, BRD a înregistrat o creştere susţinută a veniturilor, iar raportul cost-venit a fost îmbunătăţit, beneficiind de un impuls comercial dinamic, menţinut şi de cheltuieli operaţionale mai reduse comparativ cu ritmul de creştere a veniturilor, după cum susţine Maria Rousseva, şefa BRD ♦ Creditele noi acordate de BRD persoanelor fizice au crescut cu 41%, până la 3,3 mld. lei, în timp ce finanţarea companiilor a înregistrat un avans anual de aproape 32%.

Grupul BRD a încheiat primul trimestru (T1) din 2025 cu un profit net de 350 mil. lei, echivalentul unei creşteri de 7,2% faţă de perioada similară din 2024, în timp ce creditarea pe zona persoanelor fizice, dar şi pe segmentul companiilor a înregistrat ritmuri de creştere de două cifre, potrivit raportului financiar al băncii.

Doar la nivel de bancă, profitul net al BRD - instituţie de credit aflată în topul primelor cinci bănci mari de pe piaţa locală - a avansat cu 4% faţă de T1/2024, până la 334 mil. lei. Venitul net bancar la nivelul grupului BRD a crescut în T1/2025 cu 9,7% faţă de T1/2024, depăşind 1 mld. lei, fiind susţinut de creşterea veniturilor nete din dobânzi şi a veniturilor nete din comisioane. Veniturile nete din dobanzi au înregistrat un avans de 5,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2024, la 750 mil. lei, datorită efectului pozitiv al volumelor, determinat de creşterea creditelor atât pe segmentul retail, cât şi pe segmentul companiilor. La nivel de bancă, venitul net a făcut un salt anual de 10,6% în T1/2025, până la 1,04 mld. lei.

Creditele nete, inclusiv finanţările de leasing, au ajuns la 51,6 mld. lei, marcând o creştere de 20,5% faţă de nivelul de la final de T1/2024, evoluţie susţinută de activitatea de creditare pe segmentele companii şi persoane fizice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro