Bănci și Asigurări

BRD mută o parte din departamentele de support ale bancii si filiala BRD Finance în clădirea de birouri City Offices din Bucureşti deţinută de Globalworth. “Prezenţa în spaţiile de birouri va rămâne un element important, chiar dacă îşi va diminua ponderea în cadrul modalităţilor de prestare a activităţilor”

Autor: Cristina Bellu

17.06.2021, 12:42 248

BRD-SocGen, a treia cea mai mare bancă de pe piaţa românească după active, a început procesul de relocare pentru o parte din departamentele de suport şi pentru filiala BRD Finance, din spaţiile Metav şi Delfinului din Capitală, în clădirea City Offices deţinută de Globalworth.

Prin acest proiect, BRD a inaugurat primele spaţii de birouri în sistem FlexiOffice, sub conceptul de co-working, care să faciliteze colaborarea între diverse echipe şi funcţiuni ale băncii. Astfel, angajaţii BRD relocaţi în City Offices vor avea la dispoziţie o aplicaţie de rezervare a posturilor de lucru, a sălilor de şedinţe şi a locurilor de parcare, precum şi diverse săli de reuniuni în proximitate şi zone extinse de colaborare, permiţând astfel desfăşurarea activităţii sub toate aspectele - telemuncă, întâlniri de echipă, integrarea noilor colegi sau participarea în proiecte transversale, spun reprezentanţii instituţiei bancare într-un comunicat.

“Proiectul BRD City Offices a început în februarie 2020, chiar înainte de declanşarea pandemiei în Europa. Observând impactul acesteia asupra regulilor sociale şi de conduită, am adaptat proiectul la „noua normalitate”, prin implementarea unor noi reguli de organizare funcţională încă din faza de concept de design. Pe măsură ce proiectul avansa, colegii din fiecare entitate relocată au avut posibilitatea de a-şi particulariza spaţiul, prin alegerea unor elemente cromatice şi de design”, spune Mihai Selegean, Director General Adjunct Juridic şi Administrativ BRD - Groupe Société Générale.

Pentru a susţine ideea de co-working, a fost amenajată o zonă colaborativă extinsă, denumită Atrium, cu o suprafaţă de aproximativ 520 metri pătraţi, împărţită în două spaţii distincte: Dome, în care au fost amenajate prin intermediul unui mobilier insular, zone de discuţii şi săli de reuniuni pentru maximum 20 de participanţi şi  Amfiteatru, sala special amenajată cu gradene si scaune mobile, în care se pot organiza evenimente cu până la 100 de participanţi.

„Prezenţa în spaţiile de birouri, cel puţin pentru domeniul bancar, va rămâne un element important, chiar dacă îşi va diminua ponderea în cadrul modalităţilor de prestare a activităţilor. Şi înainte de pandemie, în cadrul BRD, acolo unde tipul de activitate a permis, am avut implementată posibilitatea de telemuncă, iar în condiţiile actuale a fost doar extinsă”, adaugă Mihai Selegean.

Spaţiile BRD din clădirea City Offices cumulează o suprafaţă de aproximativ 9.000 de metri pătraţi şi se desfăşoară pe două etaje, cuprinzând 700 de posturi de lucru.

BRD - Groupe Société Générale operează o reţea de 569 de unităţi. Banca ocupă o poziţie importantă pe piaţa românească a cardurilor, cu aproximativ 2,5 milioane de carduri şi o reţea de acceptare de aproximativ 30,000 POS şi aproape 1,400 ATM-uri. BRD este un jucător important pe piaţa creditelor pentru companii locale şi multinaţionale şi este liderul pieţei de factoring din România. Activele totale ale băncii erau, la finalul lunii martie 2021, de 63,2 miliarde lei.


 

AFACERI DE LA ZERO