Bănci și Asigurări

Business Magazin. Cum a ajuns Victor Stîngă directorul financiar al Revolut, cel mai spectaculos fintech apărut în ultimii ani. Cum a ajuns Revolut a doua bancă din România, din punct de vedere al numărului de clienţi?

Autor: Mircea Nica

03.11.2024, 18:46 13058

Revolut, fintech-ul care a acaparat milioane de clienţi ai băncilor din Europa, plănuieşte să devină o bancă în toată regula, care raportează inclusiv datele financiare precum activele la BNR începând de anul viitor. Dar în mixul de fintech şi bancă, care dintre ele predomină, care capătă amploare şi care sunt planurile?

Revolut, marele perturbator al pieţelor europene, a început uşor, dar sigur să ofere servicii financiare în ultimii ani, de la credite de nevoi personale până la diverse alte produse, cel care se află în lucru şi pe care încearcă să îl lanseze şi pe piaţa locală fiind creditul ipotecar. Dar care este de fapt direcţia celui mai mare fintech din zona bancară, practic iniţiatorul sau, mai concret, acceleratorul noului trend, care a pus pe jar băncile tradiţionale, acestea ajungând chiar să-şi creeze bănci digitale separat de modelul tradiţional doar pentru a putea concura cu această nouă tornadă din zona financiară?

Viziunea internaţională

Victor Stîngă, CFO al Revolut, a spus într-un interviu pentru ZF că Revolut este o companie mai ales de fintech, pe zona bancară, iar compania urmăreşte să ofere soluţii de lifestyle complementare serviciilor de banking.

„De aici avem un plan proeminent în zona de călătorie. Am lansat Stace, am lansat Experiences, acestea sunt produse nonfinanciare, dar sunt complementare. Recent am lansat rewards în anumite pieţe prin care li se permite clienţilor să aibă oferte la brandurile lor preferate. Obiectivul este de a face experienţa Revolut mult mai atractivă. Bankingul este coloana vertebrală, iar produsele pot fi financiare sau nonfinanciare. Da, deci noi noi încercăm să ne gândim cum serviciile de plăţi, serviciile de depozite, serviciile de credit apar în contextul clienţilor noştri. Ştim că clienţii folosesc produsul pentru shopping, folosesc produsul pentru călătorie, aşa că ne gândim, e parte din experienţa asta, poate din contextul ăsta care sunt produsele pe care putem să le oferim, să facem experienţa folosind Revolut mai completă şi poate fi vorba despre soluţii financiare sau nonfinanciare”, a explicat Victor Stîngă.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels