Bănci și Asigurări

Care sunt cele mai negre zece scenarii pentru 2013

Care sunt cele mai negre zece scenarii pentru 2013

Autor: Roxana Pricop

18.12.2012, 15:17 2203

Steen Jakobsen, economistul şef al Saxo Bank, instituţie specializată în tranzacţii online, a avansat zece scenarii şocante pentru anul 2013 pentru a lansa un avertisment asupra evenimentelor extreme care se pot produce atât pe piaţa financiară, cât şi pe scena politică. Probabilitatea lor de a se întâmpla cu adevărat este foarte mică, dar economistul Saxo Bank susţine că aceste scenarii nu trebuie subestimate.

"Predicţiile şocante pentru anul viitor sunt, cu precădere, o selecţie de evenimente nefaste: fiecare dintre ele poate schimba peisajul financiar şi, în anumite cazuri, chiar starea actuală de lucruri în politică. Acum, la sfârşitul lui 2012, volatilitatea este extrem de redusă pe toate asseturile, în special din cauza faptului că nu mai există descoperiri autentice de preţ. Într-un asemenea context, orice mişcare în afara a două deviaţii standard devine şocantă.

Aceste zece predicţii nu fac parte din prognozele oficiale Saxo Bank pe 2013. Totuşi, ele pot deveni extrem de importante pentru investitori din cauza impactului extrem de sever pe care l-ar avea fie şi un singur asemenea eveniment, dacă se întâmplă. Înainte de a tranzacţiona şi investi, cu toţii trebuie să ştim care este cel mai negru scenariu – păstrarea capitalului e o cerinţă vitală, iar portofoliul dumneavoastră trebuie să fie capabil să traverseze o furtună puternică.”

DAX scade 33 de procente, până la 5000

Creşterea economică a Chinei continuă să scadă, oprind şi expansiunea industrială a Germaniei. Acest lucru va provoca o scădere a preţurilor acţiunilor industriale şi a încrederii consumatorului. Din cauza contextului politic din Germania – alegeri în 2013, presiunilor pe cancelarul Merkel, economiei slăbite şi a unui guvern care se apropie de acceptarea împărţirii datoriei UE, indicele DAX ar putea ajunge la valoarea de 5000. Adică o scădere de 33%.

Naţionalizarea marilor companii de tehnologie din Japonia

Industria niponă de electronice, gloria ţării cândva, intră într-un stadiu terminal după ce a fost depăşită de cea a Coreii de Sud. Cu o pierdere anuală cumulată de 30 de miliarde de dolari numai de la Sharp, Panasonic şi Sony, posibilitatea de creditare scade vertiginos, iar guvernul nipon naţionalizează jucătorii majori din industrie, aşa cum a făcut guvernul SUA cu industria auto americană.

Seminţele de soia: creştere cu 50%

Vremea nefavorabilă din 2012 care a provocat pagube imense producţiilor agricole globale şi a golit aproape total hambarele cu soia ale Americii echivalează cu faptul că preţul noilor recolte va fi expus, de asemenea, capriciilor vremii, fie că vorbim de SUA, America de Sud sau China. Cererea crescândă de combustibil bio va juca şi ea un rol important în creşterea preţurilor, iar speculatorii vor fi gata să reintre în jocul pieţei, împing preţul spre valori mai mari cu până la 50%. Securitatea alimentară va deveni un subiect fierbinte de discuţie.

Aurul ajunge la USD 1200 per uncie

Revenirea economică a SUA va lua cu surprindere pieţele în 2013, în special investitorii în aur. Aceasta, alături de de o lipsă de cerere fizică de aur din partea Chinei şi a Indiei – ambele luptându-se cu creşteri economice firave şi o rată a şomajului în creştere – vor atrage o masivă lichidare a stocurilor de aur. Metalul preţios va ajunge la USD 1200 per uncie, înainte ca băncile centrale să profite de preţul scăzut şi să intervină.

Preţul ţiţeiului crud (WTI) atinge valoarea USD 50

Producţia energetică a SUA va continua să crească, în primul rând prin tehnologii de producţie tot mai avansate, cum ar fi cele din industria şisturilor. Producţia americană de ţiţei creşte vertiginos; stocurile interne ajung la un nivel record pentru ultimii 30 de ani, iar exportul scade dramatic – pragul de vânzare al ţiţeiului WTI e pus sub presiune şi coboară la valoarea de 50 de dolari americani barilul.

USDJPY se îndreaptă către valoarea 60,00

Partidul Liberal Democrat revine la putere în Japonia, împreună cu presupusa agendă de a “pedepsi” yenul japonez. Cu toate acestea, numai jumătate dintre măsuri sunt adoptate. În acelaşi timp, piaţa devine supra-poziţionată faţă de slăbiciunea JPY, iar investitorii niponi repatriază o parte din triliardele de dolari americani investiţi peste hotare, din moment ce apetitul pentru risc se redeschide. Yenul devine cea mai puternică valută de pe glob, iar raportul USD/JPY coboară până la 60,00 – aşternând, în mod ironic, calea măsurilor de a slăbi yenul promise de guvernul de la Tokyo şi Banca Japoniei.

EUR/CHF atinge 0.9500

Riscurile cu care se confruntă Uniunea Europeană se reinflamează – poate din cauza algerilor din Italia, sau din cauza ieşirii Greciei din uniunea monetară europeană şi a îngrijorării crescânde că urmează Spania. Acest lucru echivalează cu reîndreptarea capitalurilor către Elveţia, ceea ce va determina Banca Naţională a Elveţiei şi guvernul elveţian să producă “desprinderea” monedei naţionale de Euro pentru un timp, preferând această măsură în locul acumulării de rezerve peste 100% din GDP. În consecinţă, EURCHF atinge un nou record de scădere, subparitar, înainte ca Elveţia să fie forţată să introducă mai mult capital pentru a controla căderea.

Hong Kong-ul desprinde HKD de USD – o ataşează monedei chineze, RMB

Hong Kong îşi “dezleagă” dolarul de dolarul SUA, anexându-l monedei chineze, renminbi. Alte ţări din Asia prezintă semne de nerăbdare cum că şi-ar dori acelaşi lucru. Volatilitatea RMB creşte, odată ce China îşi lasă moneda să se mişte mai liber, iar Hong Kong-ul devine un centru internaţional major de tranzacţionare valutară şi cel mai important centru financiar de tranzacţionare a RMB.

Spania mai face un pas spre default, crescând dobânzile până la 10%

Cu tensiunile sociale din Spania deja crescute, sectorul public pur şi simplu nu mai poate aplica alte măsuri de austeritate. În 2013, datoria Spaniei este subcatalogată până la nivelul minim, ceea ce o va împinge dincolo de limite şi va respinge politicile europene de tip “ne prefacem că facem”. Profiturile încep să crească odată cu subcatalogarea, iar default-ul începe să fie valorificat.

Randamentul dolarului american se dublează în 2013

Politica “0% dobândă” a Băncii Federale a SUA forţează investitorii să evite veniturile fixe. Cu beneficii zero sau chiar negative, înlocuirea titlurilor cu acţiuni sună tot mai atractiv. Piaţa titlurilor este mult mai mare decât cea a acţiunilor, iar o reducere cu 10% a fondurilor investite în prima pentru a le reinvesti în cea de a doua ar creşte capitalul de pe piaţa acţiunilor cu 30%. Acest lucru ar duce la dobânzi mai mari pe piaţa americană şi ar putea fi începutul unui deceniu de performanţă mai bună a acţiunilor faţă de titluri.Despre Saxo Bank

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO