• Leu / EUR5.2524
  • Leu / GBP6.1135
  • Leu / USD4.5199
Bănci și Asigurări

Care sunt cele şapte bănci de importanţă sistemică din România, cât creditează, câte depozite atrag şi care este nivelul activelor deţinute

Care sunt cele şapte bănci de importanţă sistemică...

Autor: Claudia Medrega

20.08.2026, 00:07 5350

 Cele şapte bănci sistemice cumulează circa 80% din totalul creditelor, al depozitelor şi al activelor întregului sector bancar, dar şi peste 60% din valoarea plăţilor la nivel naţional.

Instituţiile de credit identificate ca având importanţă sistemică joacă un rol esenţial în sectorul bancar românesc, fapt evidenţiat de o serie de indicatori. Astfel, cele şapte bănci sistemice din România cumulează 80% din totalul creditelor acordate sectorului privat, precum şi aproape 80% din totalul depozitelor atrase, precum şi 80% din totalul activelor întregului sector bancar. De asemenea, prin intermediul acestora se derulează şi peste 60% din plăţile efectuate la nivel naţional, conform datelor BNR.

Cele şapte bănci de importanţă sistemică din România sunt Banca Transilvania, BCR, CEC Bank, UniCredit, BRD-SocGen, Raiffeisen şi Exim Banca Românească. Aceste bănci sunt şi în topul celor mai mari zece instituţii de credit după active de pe piaţa românească.

Te-ar putea interesa și:

 Urmărind activele celor şapte bănci de importanţă sistemică, vedem că nivelul cumulat a ajuns la final de 2025 la 767 mld. lei, reprezentând 80% din activele întregului sistem bancar. Şi pe segmentul creditelor, şi în privinţa economisirilor, cele şapte bănci sistemice cumulează aproape 80% din totalul împrumuturilor acordate sectorului privat - adică 360 mld. lei, respectiv 80% din totalul depozitelor bancare atrase de la sectorul privat - adică 540 mld. lei, conform BNR.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro

Urmează Conferința ZF Piața de Capital, 25 septembrie. Fii partenerul nostru!

Urmează Conferința ZF Piața de Capital, 25 septembrie. Fii partenerul nostru!
Principalele valute BNR - vineri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2524
Diferență: -0,0228
Ieri: 5.2524
Azi: 4.5199
Diferență: -0,148
Ieri: 4.5199
Azi: 6.1135
Diferență: 0,0655
Ieri: 6.1135