Bănci și Asigurări

Carpatica cere acordul acţionarilor pentru o majorare de 155 milioane de lei la capital

Foto: Silviu Matei

Foto: Silviu Matei

Autor: Roxana Pricop

18.11.2014, 00:03 838

Banca Comercială Carpatica (simbol bursier BCC) a convocat acţionarii în Adunare Generală Extraordinară pe 19 decembrie pentru a aproba majorarea cu până la 155 milioane de lei (35,2 mil. euro) capitalul social, prin una sau mai multe emisiuni de acţiuni ordinare noi pe o perioadă de un an.

Potrivit convocatorului de AGA, majorarea de capital are legătură cu o posibilă acordare de împrumut subordonat de nivel 1 sau 2, care ar putea să conţină caracteristici de con­vertibilitate în acţiuni.

În septembrie 2013, Johan Gabriels, CEO-ul belgian al băncii, a anunţat că instituţia ar avea nevoie de capital supli­mentar de 10-30 mil. euro, sumă pe care vrea să o atragă de la un investitor strategic. Iar recent, la începutul lunii noiembrie, conducerea executivă a băncii spunea că a făcut progrese „importante“ în direcţia identificării de investitori strategici şi că în scurt timp acţionarii băncii vor analiza şi vor lua o decizie în acest sens. Pe ordinea de zi a AGA din 19 decembrie este şi aprobarea termenilor şi condiţiilor principale ale ofertei ferme primite de la Nextebank pe 14 noiembrie pentru fuziunea prin absorbţie de către Banca Comercială Carpatica.

Nextebank, controlată de fondul de investiţii Axxess Capital, este un jucător de talie mică din sistemul bancar, cu active de 240 mil. euro care o plasează pe locul 30 (cotă de piaţă de 0,3%). Banca este în curs de a absorbi compania de microcreditare Patria Credit.

Carpatica deţine active de circa 700 milioane de euro, fiind pe locul al 20-lea în piaţă. Prin fuziunea celor două bănci, ar rezulta un jucător cu active de circa un miliard de euro. Carpatica a închis şedinţa de tranzacţionare de luni în creştere cu 0,6%, până la un preţ de 0,082 lei/titlu. Capitalizarea băncii este de 256 milioane de lei.

Omul de afaceri Ilie Carabulea, aflat în prezent în arest la domiciliu, controlează 41,2898% din capitalul social al băncii.

În martie, BNR a suspendat dreptul de vot pentru principalul acţionar al băncii, Ilie Carabulea, dar şi pentru Corneliu Tănase, care acţionează concertat cu Carabulea. Ulterior, BNR a extins cu încă patru persoane grupul de acţionari care acţionează concertat la Banca Carpatica, incluzând şi noii acţionari care au preluat titluri de la Corneliu Tănase, întrucât Ilie Carabulea a finanţat o parte din achiziţii. Ilie Carabulea a fost trimis în judecată alături de Dan Ruşanu şi Marian Mîrzac în dosarul „Carpatica Asigurări“.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO