BNR a reluat în luna octombrie injecţiile de lichiditate, după o pauză de aproximativ doi ani, în condiţiile în care a început raliul dobânzilor pe piaţa interbancară, urcând tensiunea românilor cu împrumuturi în lei. Banca centrală a pus la dispoziţia băncilor comerciale în primele trei săptămâni din octombrie suma de 14,5 mld. lei, echivalentul a circa 3,2 mld. euro, prin operaţiuni repo în cadrul cărora achiziţionează temporar titluri de stat aflate în portofoliul băncilor comerciale.