Bănci și Asigurări

Cât mai recuperează băncile dintr-un credit ajuns în „default“

Cât mai recuperează băncile dintr-un credit ajuns în „default“

Foto: Shutterstock

Autor: Ciprian Botea

29.05.2012, 00:03 2651

Băncile reuşesc să recupereze în medie 35% din valoarea creanţei la creditele de consum fără garanţii la care clienţii nu mai plătesc ratele, restul fiind pierdere, în timp ce la împrumuturile garantate cu ipotecă rata de recuperare ajunge la 80%, conform unui studiu al BNR.

"LGD (loss given default sau pierdere estimată în caz de neperformanţă - n. red.) pentru creditele de consum negarantate cu ipoteci şi pentru cardurile de credit înregistrează cel mai ridicat nivel (65%, respectiv 60%), în timp ce pentru creditele imobiliare şi cele de consum garantate cu ipoteci se situează uşor sub 20%", spun autorii studiului.

Comparativ cu începutul anului, bancherii se aşteaptă să recupereze mai mult din creanţele aferente creditelor de consum fără garanţii, în timp ce la ipotecare pierderea estimată în caz de nerambursare a rămas la acelaşi nivel. Pierderea estimată pe segmentul creditelor negarantate era de 40% în luna februarie, potrivit BNR.

Aşteptările bancherilor legate de creditele garantate cu ipoteci par prea optimiste în condiţiile în care piaţa imobiliară nu dă semne de revenire. Ca să recupereze mai mult din valoarea creanţei băncile ar trebui să încaseze mai mult din valorificarea garanţiilor. Experţii BNR recomandă interpretarea cu anumite rezerve a datelor privind pierderea în caz de nerambursare.

"Informaţia despre LGD trebuie interpretată cu prudenţă având în vedere seria scurtă de date disponibile, metodologiile băncilor în curs de dezvoltare pentru calcularea acestui indicator şi problemele inerente primelor raportări." Banca Naţională realizează trimestrial studiul privind creditarea populaţiei şi a companiilor la care participă principalele zece bănci de pe piaţă în funcţie de activitatea de creditare.

La nivelul întregului portofoliu de credite de retail, pierderea medie în caz de nerambursare ajunge la 42%, nivel similar cu cel înregistrat la începutul anului. Creditele acordate populaţiei care înregistrau întârzieri mai mari de 90 de zile însumau 5,5 miliarde de lei la finalul lunii martie, ceea ce înseamnă că băncile îşi pot lua adio de la 2,3 miliarde de lei.

De altfel, restanţele mai mari de 90 de zile sunt încadrate potrivit normelor BNR în categoria pierdere şi sunt provizionate integral. Creditele de consum care înregistrează întârzieri mari la plată sunt de multe ori vândute către firmele specializate în recuperarea creanţelor, dar băncile preferă să se ocupe singure de creditele cu garanţii aflate în aceeaşi situaţie.

Doar anul trecut recuperatorii de crean­ţe au cumpărat de la bănci credite de peste o jumătate de miliard de euro. Există cazuri în care băncile au vândut portofolii de credite de consum cu discount de 95%. Pierderea în cazul creditelor devenite neperformante ale firmelor este în medie de 39%, restul sumelor fiind recuperate prin executarea garanţiilor. Majoritatea creditelor pentru companii au în spate garanţii ipotecare. Situaţia s-a înrăutăţit faţă de luna februarie, când pierderea estimată era de 35%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO