• Leu / EUR4.7619
  • Leu / GBP5.4653
  • Leu / USD4.1988
Bănci și Asigurări

Cât profit fac brokerii de asigurări: de la 3% la 75% din venituri. Cine conduce piaţa

Cât profit fac brokerii de asigurări: de la 3% la 75% din venituri. Cine conduce piaţa

Autor: Anelis Baciu

8 iul 2014 806

Companiile de brokeraj în asigurări au înregistrat anul trecut un profit net de 114 mil. lei (26 mil. euro), marjele celor mai mari 15 jucători din piaţă mergând de la 3% până la 75% din încasările totale, arată calculele efectuate de ZF pe baza raportului anual al Autorităţii de Supraveghere Finan­ciară (ASF) şi a datelor de la Ministerul Finanţelor.

Piaţa de brokeraj a raportat profit şi creşteri ale afacerilor în mod constant în perioada de criză, spre deosebire de firmele de asi­gu­rări care au avut pierderi de 3 mld. lei în ulti­mii opt ani. Numai anul trecut asigu­ră­torii au raportat un rezultat negativ record de 1,3 mld. lei (291 mil. euro). Potrivit datelor ASF, 339 de bro­keri au raportat un rezultat pozitiv cumulat de 130 mil. lei, în timp ce alte 125 de societăţi de brokeraj au înre­gistrat pierderi de 16 mil. lei.

Cele mai mari marje de profit au fost înregistrate de companiile de brokeraj afiliate băncilor, com­pa­ni­ilor de leasing sau comercianţilor de automobile. De exem­plu, Porsche, divizia de brokeraj în asigurări a Por­sche Finance, grup ale cărui afaceri sunt legate direct de vânzările unora dintre cele mai populare mărci au­to, precum Volkswagen, Skoda sau Audi, a înre­gis­trat un profit de 17  mil. lei la venituri de 23 mil. lei, adică o marjă de profit de 74%.

„Brokerii «in house» (afliaţi unor companii de leasing, comercianţi auto sau bănci - n. red.) nu au cheltuieli foarte mari, fapt care le permite obţinerea unor marje ridicate de profit. Businessul brokerilor afiliaţi vine prin intermediul companiei din care fac parte, iar majoritatea poliţelor intermediate de aceştia sunt Casco“, a explicat Valentin Ţuca, CEO al brokerului AON, unul dintre cei mai mari brokeri specializaţi pe segmentul corporate.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro

Etichete:

Principalele valute BNR - joi, 13:35
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7619
Diferență: 0,1262
Ieri: 4.7559
Azi: 4.1988
Diferență: 0,1121
Ieri: 4.1941
Azi: 5.4653
Diferență: -0,2591
Ieri: 5.4795
Azi: 4.1953
Diferență: 0,2054
Ieri: 4.1867