Bănci și Asigurări

Cât de scump se împrumută România având în vedere creşterea inflaţiei? Statul s-a împrumutat în dolari pe 10 ani la 3,7%, inflaţia în SUA fiind 7%, iar la titlurile de stat în lei pe 10 ani dobânda trece de 5%, inflaţia fiind 8% în România

Cât de scump se împrumută România având în vedere...

Autor: Claudia Medrega

31.01.2022, 09:00 464

Nivelul costurilor la care se împrumută Ministerul Finanţelor pe piaţa internă sau pe cea externă, în lei, în euro sau în dolari, este influenţat de mai mulţi factori şi a fost de mai multe ori subiect de dispută pe piaţa locală, între foşti şi actuali ministri de finanţe, între politicieni.

Florin Cîţu (PNL), fost ministru de finanţe şi fost premier, în prezent preşedinte al PNL şi al Senatului, s-a ară­tat îngrijorat în discuţiile publice cu privire la do­bân­zile mari la care se împrumută Ministerul Finanţe­lor, condus acum de Adrian Câciu (PSD).

Aanlizând evoluţia costurilor de finanţare ale statului vedem că în cazul titlurilor de stat în lei pe 10 ani de pe piaţa românească randamentele au crescut într-adevăr peste 5% începând din noiembrie 2021 şi până în prezent. Dar, inflaţia a depăşit toate aşteptările, urcând la 8,2% în decembrie 2021, maximul ultimului deceniu, potrivit datelor INS. Aşa că dobânzile ar fi real negative.

Comparativ, în 2020 (când Florin Cîţu a fost ministrul Finanţelor) randamentele la titlurile cu scadenţa la 10 ani în lei au oscilat între 3% şi 5%, dar inflaţia anuală a fost de circa 2%, dobânzile fiind atunci real pozitive.

„Costurile de finanţare în moneda naţională sunt determinate de rata inflaţiei, aşteptările inflaţioniste şi implicit aşteptările privind evoluţia viitoare a ratelor de dobândă pe termen scurt ce sunt influenţate direct de politica monetară, ratingul de ţară, adâncimea pieţei relativ la necesarul de finanţare al guvernului, aşteptările privind politica fiscală viitoare şi stabilitatea politică“, spune Ciprian Dascălu, economistul-şef al BCR.

În cazul obligaţiunilor pe 10 ani în dolari, prin care statul a împrumutat 1,06 mld. dolari, dobânda a fost de aproape 3,7%, în condiţiile în care inflaţia din SUA a urcat la 7%, maximul din ultimele patru decenii.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO